Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Temerile privind Grecia ţin pe minus bursele europene

Publicat in Bursa, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Acţiunile de pe pieţele din Europa au scăzut ieri, pentru a treia zi la rând, în condiţiile în care responsabilii europeni au semnalat că ar putea renegocia termenii ajutorului acordat Greciei.

Acţiunile grupului bancar franco-belgian "Dexia" SA au coborât cu 15%, la 1,11 euro, după ce board-ul acestuia i-a cerut directorului executiv Pierre Mariani să pregătească "măsurile necesare" pentru rezolvarea problemelor structurale ale instituţiei.

Acţiunile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, au pierdut 5,7%, afişând un preţ de 27,02 euro. Titlurile "Société Générale" SA, a doua bancă franceză, au consemnat un declin de 6%, la 17,83 euro.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, s-au depreciat cu 4%, la 24,05 euro, după ce instituţia şi-a abandonat ţinta de profit pe 2011.

Acţiunile băncii elene "Alpha Bank" SA au scăzut cu 11%, la 1,09 euro, iar cele ale "Piraeus Bank" SA - cu 11,4%, la 39 de eurocenţi.

Titlurile "Hellenic Telecommunications Organisation" (OTE), cea mai mare companie de telefonie din Grecia, au coborât cu 5,7%, la 3 euro. Moody"s a redus de la "B1" la "B2" ratingul corporatist atribuit OTE, ca urmare a deteriorării mediului macroeconomic din Grecia.

Titlurile "Air France-KLM Group", cel mai mare operator de transport aerian din Europa, au coborât cu 9,1%, la 4,82 euro. Tony Tyler, directorul executiv al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni, a declarat că estimările de profit de 28 miliarde dolari pentru industria de profil, în perioada 2010-2012, ar putea fi nesustenabile.

Acţiunile "International Consolidated Airlines Group", compania-mamă a "British Airways", s-au depreciat cu 5,6%, la 145,80 pence, iar titlurile "European Aeronautic, Defence & Space" Co., producătorul aparatelor de zbor Airbus, cu 6,6%, la 19,53 euro.

Acţiunile "Renault" SA, al doi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum o ora
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

ACCIDENT grav în Rusia. Cel puțin 13 oameni au murit după ce un autobuz plin cu mineri s-a răsturnat

Gandul acum 35 minute
Cel puțin 13 persoane au murit și alte 20 au fost rănite după ce un autobuz care transporta mineri s-a prăbușit într-o râpă în Republica Sakha (Iacuția) din Orientul Îndepărtat rus, luni dimineață, au transmis autoritățile locale. Accidentul a avut

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum 19 minute
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 4 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

„Baby Grok”, inteligența artificială pentru copii, anunțată de Elon Musk

HotNews acum o ora
Elon Musk, fondatorul xAI, anunță că va lansa o versiune pentru copii a Grok AI, chatbotul său de inteligență artificială care a fost criticat anterior, potrivit Euronews.com. „Vom crea Baby Grok @xAI, o aplicație dedicată conținutului pentru copii”

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 5 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/31°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/36°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°