Investitorii sunt neîncrezători în planul de austeritate anunţat recent de greci, mai ales că acesta este însoţit de declaraţii privind ratarea a ţintei de deficit convenite cu FMI pentru 2011. Sursa: Foto: Reuters
Investitorii nu au încredere în greci nici când anunţă măsuri de austeritate şi privesc cu suspiciune orice viitoare economie anunţată de guvernul condus de George Papandreou.
Prin urmare, deşi Executivul elen a adoptat noi măsuri, bursele au închis pe minus, iar moneda europeană a scăzut la minimul ultimelor opt luni şi jumătate faţă de dolar. Neîncrederea pieţelor este, însă, una justificată.
Deşi Executivul elen anunţă trecerea în şomaj tehnic a 30.000 de bugetari până la finalul anului, măsură care ar permite economisirea a circa 950 de milioane de euro, analiştii citaţi de Reuters spun că, de fapt, impactul financiar al acestei măsuri va fi mai mic. Două treimi din angajaţii la stat care ar urma să primească timp de un an de zile 60% din salariu înainte de a fi disponibilizaţi îndeplinesc oricum condiţiile pentru ieşirea la pensie.
Deficit de 8,5% din PIB
Printre alte măsuri care ar urma să fie luate se numără impozitarea profesiilor liberale, achitarea de către populaţie a unei taxe de solidaritate în valoare de 2-5% din venitul anual, reducerea sumelor alocate instituţiilor religioase, diminuarea numărului de ture de noapte pe care le poate efectua un medic, dar şi reducerea cheltuielilor implicate de operaţiunile militare.
Noile măsuri au venit, însă, însoţite de anunţul că Grecia nu poate respecta ţinta de deficit bugetar negociată cu instituţiile financiare a căror intervenţie a ţinut-o până acum pe linia de plutire. Astfel, potrivit Reuters, pentru acest an, grecii anticipează un deficit bugetar de 8,5% din Produsul Intern Brut (PIB), cu mult peste ţinta de 7,6% din PIB convenită cu creditorii externi.
Şi cum