Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţiganii vor în Parlament, ca maghiarii

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 4 octombrie 2011 ·

Peste 2.000 de romi s-au întâlnit în week-end-ul trecut la Bucureşti, cu ocazia congresului fondator al Alianţei Civice Democratice a Romilor din România (ACDR). Unul din cele mai importante obiective anunţate de conducerea noului partid este participarea la alegerile din 2012, unde ACDR mizează pe obţinerea a 500.000 de voturi, cu care să acceadă în Parlamentul României. “Aceasta este ţinta noastră, alegerile din 2012, le vrem aici! 500.000 de voturi de la romii din România, cei care astăzi sunt ascunşi”, a afirmat Marian Daragiu, preşedintele ACDR.

“Este vorba că nu avem o reprezentare parlamentară, iar noi tindem spre un grup parlamentar. Avem nevoie de un grup parlamentar cum au şi ungurii”, a spus şi Ion Nicu Stoica, vicepreşedintele ACDR.

Organizaţia ACDR Mureş, în formare

Contactat telefonic, preşedintele ACDR a mărturisit că deocamdată formaţiunea politică nu are organizaţie judeţeană în Mureş, dar că acest lucru va fi reglementat în perioada următoare. „Structura noastră din judeţul Mureş este în formare, la congres au participat câţiva delegaţi din Mureş, dar nu s-au ales preşedinţi de filiale ci s-a stabilit doar structura naţională a partidului. Am fost în teritoriu în judeţul Mureş, m-am întâlnit cu oamenii de acolo şi urmează ca în perioada următoare să avem o nouă întâlnire cu membrii şi simpatizanţii, în urma căreia să alegem conducerea filialei din Mureş”, a declarat Marian Daragiu.

Rudolf Moca: „Problema e asumarea identităţii”

Actorul Rudolf Moca, una din vocile cele mai reprezentative ale comunităţii rome din Mureş, este de părere că cel mai important lucru care trebuie făcut de liderii politici este transformarea mentalităţii colective astfel încât cetăţenii de etnie romă să îşi asume identitatea. „Problema este că de atâţia amar de ani nicio formaţiune politică românească nu s-a gândit că trebuie să lucreze seri

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 42 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 38 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 23 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°