Mai sunt doar câteva ore până la lansarea celui mai nou gadget prezentat de Apple. La aproximativ 15 luni de la apariţia iPhone 4, gigantul american lansează un nou produs care să urce în topul vânzărilor la fel ca predecesorul său.
Designul noului produs este puţin schimbat faţă de iPhone 4, fiind mai subţire, cu ecranul mai mare, iar carcasa din spate va fi din aluminiu. Sistemul de operare folosit va fi, cel mai probabil, iOS 5, care rulează şi pe iPad şi dispozitivele iPod touch. Procesorul folosit pe iPad2 ar putea fi implementat şi pe noul telefon mobil, aducând un plus la viteza de navigare pe internet. Potrivit nemţilor de la giga.de noul smarphone va fi mai subţire decât iPhone 4,şi un ecran tactil de 4 inchi cu o rezoluţie de 960 x 540 pixeli.
Potrivt informaţiilor apărute în presă, festivitatea de astăzi va fi condusă de noul director Apple, Tim Cook, care a preluat în august conducerea companiei de la Steve Jobs. Acesta din urmă a fost sufletul fiecărei noi lansări, mulţi analişti îndoindu-se că Tim Cook îl va putea înlocui cu succes în ochii publicului.
Noul produs al gigantului IT&C se presupune că va ieftini iPhone 4. Potrivit eBay, anul trecut în Marea Britanie a fost vândut un iPhone pe secundă, iar în perioada Crăciunului, vânzările de telefoane 3GS le-au depăşit pe cele de iPhone 4, din cauza ofertei avantajoase. Anul acesta au fost vândute peste 55 de milioane de telefoane Apple, ceea ce reprezintă 45% din veniturile.
Tu ce părere ai despre acest nou produs? Va fi ceva complet diferit față de iPhone 4 sau dimpotrivă?