Rapid a învins greu, cu 1-0, la Sibiu, pe Voinţa, însă tehnicianul giuleştenilor, Răzvan Lucescu, a susţinut, după meci, că victoria echipei sale a fost ”incontestabilă”. Această declaraţie i-a iritat pe oficialii grupării ardelene. Rapid a învins greu, cu 1-0, la Sibiu, pe Voinţa, însă tehnicianul giuleştenilor, Răzvan Lucescu, a susţinut, după meci, că victoria echipei sale a fost ”incontestabilă”. Această declaraţie i-a iritat pe oficialii grupării ardelene.
"Dacă Răzvan Lucescu a spus că victoria Rapidului este incontestabilă şi meritată, atunci înseamnă că cei care l-au schimbat de la echipa naţională au făcut acest lucru pentru gândirea lui. Vreau să spun aşa cât mă pricep eu la fotbal, că Răzvan Lucescu habar nu are de fotbal!”, a spus, pentru gsp.ro, Ioan Hămbăşan. Preşedintele sibienilor a continuat: ”Îmi pare foarte rău pentru el că este tânăr şi dacă gândeşte aşa înseamnă că lucrurile merg în jos. În repriza a II-a, Rapidul s-a târât pe jos. Au cerşit şi au jucat teatru în finalul meciului".
Pe de altă parte, directorul tehnic al Voinţei, Sandu Tăbîrcă, a criticat arbitrajul: "Mie îmi este ruşine de maniera de arbitraj. Sunt poliţe vechi, dar sunt datorii morale pe care le au unii faţă de ceilalţi. Vorbesc de unele cluburi faţă de arbitri şi aşa mai departe. Suntem foarte răvăşiţi. Ne este deosebit de greu să ne uităm în ochii jucătorilor. Ştim că suntem o echipă nou promovată, dar vrem ca şi munca noastră să fie respectată ca şi la celelalte echipe”.