Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vîntu şi Ghiţă îşi dau în cap cu instituţii de stat

Publicat in Adevarul, marți 4 octombrie 2011 · ·

Între managerul Realitatea TV şi fostul şi actualul patron s-a declanşat un război total, în care sunt implicate ANAF şi CNA.

Două direcţii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Consiliul Naţional al Audiovizualului au fost atrase şi folosite în războiul ce se poartă între managerul postului Realitatea TV, Sebastian Ghiţă, şi alianţa formată dintre fostul şi actualul patron, respectiv Sorin Ovidiu Vîntu şi Elan Schwartzenberg.

Vineri, la procesul în care este judecat pentru ameninţări cu moartea la adresa lui Sebastian Ghiţă, Sorin Ovidiu Vîntu a împărţit jurnaliştilor două documente ale Inspecţiei Fiscale din cadrul ANAF, adresate Oficiului de Combatere a Spălării banilor şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit acestor documente, Sebastian Ghiţă va trebui să răspundă în faţa procurorilor anticorupţie, ca urmare a unor sesizări ale ANAF, privind operaţiunea de spălare de bani şi evaziune, cu prejudicii aduse statului estimate la peste 69 de milioane de lei (16 milioane de euro). Investigaţia fiscală arată că toate aceste mişcări de fonduri au fost comise sub umbrela Asesoft International SA, controlată de Sebastian Ghiţă (33 de ani).

Firmele-fantomă, modelul Asesoft

Dosarul, în care mai sunt vizate 16 persoane - directori ai firmelor din grupul Asesoft sau administratori ai unor societăţi controlate de apropiaţi ai lui Sebastian Ghiţă - a ajuns şi pe masa Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. În plângerea transmisă DNA, inspectorii fiscali susţin că, în perioada 2010 - 2011, grupul Asesoft a prejudiciat statul, prin neplata TVA, „operând după modelul firmelor-fantomă".

„În cadrul relaţiilor comerciale derulate între societăţi au fost emise facturi de avans «conform contract», în valoare totală de 370 de milioane de lei, din care TVA aferent în sumă totală de 69 de m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 minute
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 3 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 5 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 4 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 7 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ambasadorul român în SUA despre programul Visa Waiver: „Ne așteptăm la unele evoluții în câteva săptămâni sau luni”

HotNews acum 3 ore
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a afirmat, la Digi24, că se așteaptă la „unele evoluții” în ce privește readmiterea țării noastre în programul Visa Waiver. Muraru susține că nu există în momentul de față un impediment față de includerea

Vremea

București
acum

28°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

29°
vin.

17°/37°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°