Vorba asta am auzit-o încă din copilărie, dar înţelesurile ei nu le-am putut cuprinde decît mult mai tîrziu. Ea înfăţişează situaţia unui contract de două ori viciat. O dată pentru că cel care trebuia să facă reparaţia nu şi-a îndeplinit obligaţiile (na-ţi-o frîntă!), iar a doua oară pentru că, îm-potriva evidenţei, reparatorul vrea să-i impună solicitantului să accepte lucrurile ca şi cînd totul ar fi în ordine (că ţi-am dres-o!).
Mai mult decît ciudăţenia as-pectului contractual, remarcabil este dez-echilibrul de atitudine al situaţiei. Pe de o parte şarlatanul, cu tupeul său fabulos: nu şi-a făcut treaba la care s-a angajat, dar nu ezită să sfideze realitatea, să-l prostească-n faţă pe celălalt, să-i ceară să accepte punc-tul lui de vedere şi în consecinţă, să încaseze beneficiile, sau măcar să nu achite penalităţile pentru ceea ce n-a făcut. Pe de altă parte, victima agresorului, cu dreptatea de partea sa, confirmată de evidenţă, dar obligată la defensivă, confruntată cu asaltul fără scrupule al celuilalt asupra sa, a bunului-simţ, a realităţii, a bunei credinţe şi a valorilor legale, morale, angajate de orice contract încheiat cu bună credinţă. Vorba aceasta, nu se ştie cum, cînd şi de cine izvodită, ar trebui pusă ca motto al vremurilor pe care le trăim, aici la noi în ogradă şi, deopotrivă, dincolo de gardul ei, în satul acesta primitiv şi global care este lumea începutului de secol XXI.
Pe foaia de parcurs a fiecăreia dintre "guvernările reformei", la capăt de linie, controlorul, adică noi, cei ce încasăm consecinţele, putem scrie apăsat şi fără nicio teamă de greşeală: "Na-ţi-o frîntă că ţi-am dres-o!". Privatizarea, din instrument al creării economiei de piaţă s-a transformat, datorită nepriceperii şi cupidităţii, în instrumentul dez-industrializării şi al decapitali-zării României. Nesfîrşitele şi abram-buritele "reforme ale învăţămîntului" au
