"Ziua porţilor deschise" nu se practică doar la stadioanele noi din România. MApN a pus în practică ce a văzut la Naţional Arena şi Cluj Arena şi a chemat presa pentru a se lăuda cu gazonul pe care l-a pus în Ghencea. Totodată, generalul Boroi a lansat a patra invitaţie către patronul roş-albaştrilor să se întoarcă pe stadionul unde a eliminat Valencia, Anderlecht şi Galatasaray.
Nu doar iarba a devenit verde în Ghencea, ci şi uniformele militarilor care păzesc stadionul. "Cazarma Ghencea" nu mai poate fi vizitată de oricine, dar în momentul în care generalii Armatei primesc vizita presei, totul se face după un tabel nominal, bine pus la punct.
Curăţenie ca la "sector"!
"ProSport-ul a venit? Pro TV-ul? E toată lumea, da?", spune o doamnă care "face apelul" în rândul mass-media la poarta stadionului. Răspundem afirmativ şi aşteptăm noi indicaţii, ca-n armată. Suntem încolonaţi şi pătrundem în ceea ce fanii Stelei numesc "templul fotbalului românesc". Se organizează un nou grup, ordonat de un domn îmbrăcat într-o cămaşă albă, cu epoleţi pe umăr. "Bine aţi venit! V-am chemat aici să vă arătăm starea gazonului şi faptul că am reuşit să aducem această bază sportivă la standardele pentru performanţă!", explică personajul, care atrage şi câteva glume de la cei din jur: "Parcă suntem în excursie la Bran". Dincolo de amuzamentul situaţiei, "ghidul nostru" are dreptate. Geamurile sparte au fost înlocuite, buruienile au fost strânse, iar câinii vagabonzi care invadaseră Ghencea au fost izgoniţi.
Directive pentru fotografi
Totul este pus la punct ca în vizitele de duminică după-amiază. Acţiunea generalilor se desfăşoară în fugă şi, la fel ca în excursiile din şcoala primară, nu ai voie să atingi prea multe "ca să nu spargi, să nu strici". Orice cadru prins de fotograf e bine supervizat de gazdele noastre, care încearcă să controleze totu