Funcţia publică nu-ţi dă dreptul să-ţi baţi joc de alegători, indiferent dacă ţi-au dat sau nu votul lor.
O dată la patru ani cerşesc după votul celor mulţi, se întrec în promisiuni, ies din cuib să-şi murdărească pantofii prin praful străzilor şi zâmbesc amabil. Se arată foarte interesaţi de problemele fiecărui amărăştean, îşi notează pe carneţel priorităţile şi au grijă să fie vizibili la fiecare eveniment unde se adună puhoi de lume.
După ce se văd în fruntea celor mulţi se tranformă instantaneu. Zâmbetul le dispare brusc. Interesul personal şi cel de partid devine prioritatea lor numărul unu. Ies din când în când la televizor să pozeze în cei dintâi gospodari ai urbei pe care o conduc. Şi atât. Proiectele anunţate în campanie se împotmolesc în studii şi avize. Lâncezesc în birouri până la următoarele alegeri, când setea pentru funcţie, mascată de interesul pentru comunitate, îi năpădeşte din nou.
Circul reîncepe, mulţimea este sedusă iarăşi cu vorbe dulci şi pune ştampila, de cele mai multe ori, pe cel mai bun actor.
Scenariul este valabil în majoritatea oraşelor din România. La Iaşi a devenit deja o tradiţie. Actualul primar îşi dă în petec de câte ori are ocazia.
Ca să-l prinzi la telefon pentru a răspunde de vreo problemă a oraşului ai nevoie de multă răbdare.
Insistenţele nu garantează reuşita. La conferinţele organizate la sediul Primăriei răspunde doar la întrebările care îi convin. Doar îşi permite, că este încă stăpânul oraşului! Ca şi cum nu ar fi de ajuns, unii subalterni au împrumutat deja atitudinea sfidătoare a şefului suprem.
„Nu pot să vă răspund la întrebarea asta", a spus administratorul stadionului din dealul Copoului, când colegii mei l-au întrebat dacă domnul Gheorghe Nichita a scos vreun ban din buzunar pentru a folosi arena în meciul cu şeful de partid, Victor Ponta, din 25 septembrie.
Au
