Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxa de drum bagă în moarte clinică Judecătoria din Buzău

Publicat in Adevarul, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Erorile sistemul informatic de monitorizare cu camere video aflate la podul de la Mărăcineni pun judecătoria din Buzău la grea încercare. În primele nouă luni din acest an, numărul dosarelor ajunse pe masa judecătorilor a crescut cu peste 40 la sută, după ce şoferii amendaţi de compania de drumuri au luat judecătoria cu asalt şi au depus peste 8000 de petiţii pentru anularea proceselor verbale de contravenţie.

O călătorie pe DN2 E85 de la Bucureşti spre Moldova nu este scutită de cheltuieli suplimentare chiar dacă şoferul este conştiincios şi şi-a achitat taxa de drum.

Păgubiţii care se trezesc că sunt amendaţi fără vină, sunt şoferii care şi-au cumpărat maşini în leasing iar numărul de înmatriculare figurează pe un alt proprietar, cei care reînmatriculează o maşină sau cei care au înregistrat greşit numărul de şasiu sau numărul de înmatriculare la staţiile Peco.“Sistemul procesează datele automat şi din acest motiv apar astfel de erori.S-a ajuns în situaţia ca un şofer să aibă spre exemplu şi căte 30 de dosare pe rol pentru că amenzile se primesc succesiv.” ne-a declarat Leontin Drăgulescu.preşedintele Judecătoriei Buzău.

Reprezentanţii Judecătoriei se aşteaptă ca până la finele anului să mai primească alte 3000 de plângeri iar valul de contestaţii să blocheze activitatea instituţiei

Din acest motiv chiar şi cererile urgent de divorţ sau de încredinţare a minorilor au ajuns să primească automat un termen de judecată care de multe ori depăşeşte chiar şi un an."Într-un an, înregistrăm în mod normal aproximativ 16.000 de dosare. Acum, când suntem în septembrie, am ajuns deja la aproape 22.000 de dosare, din care peste 40 la sută sunt legate de aceste amenzi. Am ajuns să delegăm şi judecătorii din penal ca să rezolve speţe din civil. Facem eforturi să reacrodăm termene pentru speţele urgent dar suntem depăşiţi de situaţie", a mai spus Leo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 52 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 26 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 50 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 24 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°