Primăria a demarat acţiunea de inventariere a imobilelor deteriorate din zona de protecţie a monumentelor istorice, care, spun reprezentanţii autorităţilor locale, se va termina într-o săptămână. Au fost verificate deja 690 de imobile, iar 310 dintre acestea necesită reparaţii.
Primarul municipiului, Sorin Apostu, spune că s-au aplicat şi sancţiuni contravenţionale în valoare de 86.500 de lei din cauza întreţinerii necorespunzătoare a clădirilor unui număr de 105 proprietari.
În ceea ce priveşte programul de revitalizare al Primăriei, demarat în 2005, acesta prevede faptul că proprietarii trebuie să fie de acord cu luarea acestei hotărâri în proporţie de 100%, iar banii se recuperează de la proprietari în 120 de rate lunare.
Primăria Cluj-Napoca a realizat până în prezentlucrări la 71 de imobile din zona centrală (din 2005 şi până astăzi) prin programul de revitalizare al clădirilor.
Proprietarii a 39 de imobile şi-au dat toate acordurile de principiu pentru a fi incluse în programul de revitalizare derulat de Primărie. Licitaţia pentru contractarea lucrărilor de revitalizare la aceste imobile va fi programată în primăvara anului viitor.
Proprietarii pot acum beneficia acum şi de prevederile legii 153/2011. Ei pot beneficia de credite bancare cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată 100%, pentru executarea lucrărilor de intervenţie la clădirile de locuit deţinute.
"Perioada de rambursare a creditului este de maximum 5 ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor. Un astfel de credit poate fi contractat atât de către asociaţiile de proprietari (prin hotărârea a minimum 90% dintre membrii asociaţiei de proprietari), cât şi de proprietarii de locuinţe unifamiliale. Cred că ar trebui să profite de aceste facilităţi oferite de Guvern în această perioadă de criză, mai ales acum când lucrările sunt mai ieftine. Vom reali