Obosiţi peste măsură, selectând din multitudinea manifestărilor (care, şi de această dată, s-au suprapus, spre disperarea celor astfel nevoiţi să renunţe la concerte sau spectacole pe care ar fi dorit să le urmărească), am continuat să alergăm de la o sală la alta, ultima săptămână din Festivalul „Enescu“ debutând la Ateneu prin reuşitul program susţinut de Romanian Brass în colaborare cu Orchestra de cameră Radio, sub conducerea apreciatului oboist Adrian Petrescu (dovedind rigoare şi siguranţă şi la pupitrul dirijoral), din nou într-un repertoriu de secol XX (Copland, Stravinski, Hindemith), ba chiar mai recent (Rondo de noapte de Adrian Iorgulescu în primă audiţie), excelent realizate şi deci îndelung aplaudate. Apoi, la sala Palatului – arhiplină – am ascultat opusuri de Ceaikovski în versiunea Filarmonicii din Israel, care, sub bagheta celebrului Zubin Mehta, nu a convins nici în Simfonia nr. 4, nici în Concertul al cărui solist a fost vestitul Vadim Repin (o doamnă contrariată de maniera sa de cânt m-a întrebat dacă… avea probleme cu arcuşul sau dacă era bolnav…), parcurse anost şi plat, asemeni primei lucrări anunţate ca fiind Andante cantabile pentru violoncel (dar… unde era prezumtivul solist, oricum neanunţat în vreun program?…), Simfonia nr. 5 de Mahler rămânând departe de splendoarea unei alte partituri mahleriene interpretate de acelaşi ansamblu, cu acelaşi Mehta, într-o ediţie anterioară a festivalului; nu a entuziasmat nici vestitul pianist Yefim Bronfman în Brahms, cântat permanent în forţă, iar Uvertura de concert de Enescu… În zilele următoare, Orchestra Santa Cecilia din Roma, de asemenea familiară melomanilor noştri, a evoluat sub conducerea lui Antonio Papano, aflat pentru prima oară la noi, realizând cu nerv, incisivitate şi destul de expresiv Simfonia nr. 6 de (acelaşi) Ceaikovski, dar mai ales suita Şeherazada de Rimski-Korsakov, d