Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Injurii şi ameninţări între directorul Liceului "Radu Negru" şi juristul Inspectoratului Şcolar

Publicat in Adevarul, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Presupusul agresor este director adjunct la Colegiul "Radu Negru", victima - juristul Inspectoratului Şcolar Galaţi. Cei doi au fost la un pas să se încaiere chiar pe holurile Tribunalului

Scandal în învăţământul gălăţean! Directorul adjunct al Colegiului Tehnic „Radu Negru" din Galaţi, Pavel Rusu, este acuzat că l-ar fi bruscat şi i-ar fi adresat vorbe grele juristului Inspectoratului Şcolar Galaţi, Costică Coştoi chiar pe holurile Tribunalului din Galaţi!

Scandalul a pornit se pare de la soţia directorului liceului gălăţean, Gica Rusu, care ar fi fost refuzată atunci când a cerut să mai primească de chimie la Şcoala 12, deşi era la pensie.

„Şcoala trebuia să-i accepte această prelungire, nu a făcut-o şi bine a procedat. Dacă îi acceptam această prelungire o afectam pe titulara de drept a postului", spune inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă.

Femeia nu s-a mulţumit cu răspunsul celor de la şcoală şi de la ISJ şi a făcut o plângere împotriva şcolii. Conform procedurii, cel care a trebuie să reprezinte unităţile şcolare în instranţă este juristul Insăpectoratului. Zilele trecute, Costică Coştoi a reuşit să câştige în instanţă şi acest lucru nu i-a convenit deloc lui Pavel Rusu, care era pe holurile Tribunalului, împreuă cu soţia sa, în aşteptarea verdictului.

„A venit fioros la mine şi s-a răstit că de ce îmi permit să-i fac asta soţiei lui. Apoi m-a ameninţat cu tot felul de chestii şi puţin a lipsit să nu-mi articuleze una", spune juristul care nu este hotărât dacă va face sau nu vreo plângere împotriva directorului agresor.

Evident, Pavel Rusu neagă orice agresiune şi spune că totul pleacă de la o diversiune creată chiar de juristul ISJ.

„Eu doar m-am apropiat de domnul Coştoi şi l-am întrebat «cum îţi permiţi să semnezi o astfel de decizie», iar aici nu mă refeream la cazul soţiei me

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°