Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicele Boieru s-a întors din China

Publicat in Adevarul, miercuri 5 octombrie 2011 ·

În perioada 26 ‐ 28 septembrie 2011, la Suzhou, Republica Populară China a avut loc Întâlnirea Consultativă a Primarilor, eveniment organizat anual de Guvernul Regional Suzhou şi Municipalitatea Suzhou, cu scopul de a promova, susține şi dezvolta relațiile de colaborare dintre Suzhou şi orașele înfrățite.

Județul Tulcea şi Municipalitatea Suzhou din Republica Populară China au stabilit relații de înfrățire, în baza Protocolului semnat la data de 20 septembrie 1995, conform căruia orașul Suzhou şi Județul Tulcea au convenit să realizeze schimburi reciproce economice, comerciale şi culturale.

În acest sens, în cadrul întâlnirii din acest an, Județul Tulcea a fost reprezentat de o delegație formată din șase persoane, condusă de vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Ioan Boieru.

Principalele teme, în domeniul dezvoltării socio‐economice sustenabile, pe care s‐a axat întâlnirea din acest an, au fost următoarele: accelerarea transformărilor şi integrarea inovației la nivelul economiei, încurajarea extinderii deschiderii către piața externă şi internă, dezvoltarea integrată a ariilor urbane şi rurale, crearea unui cadru eficient pentru dezvoltarea resursei umane şi îmbunătățirea substanțială a nivelului de trai al comunității precum şi consolidarea eforturilor şi măsurilor în domeniul conservării mediului înconjurător.

De asemenea, agenda întâlnirii a cuprins si vizitarea a două obiective de interes pentru participanți, respectiv Parcul Industrial Suzhou şi Noul District Hitech Suzhou, ce pot servi drept principale premise de inițiere a unui transfer de know‐how și a unui schimb eficient de experiență între oraşele înfrățite şi Municipalitatea Suzhou, în vederea dezvoltării unor structuri similare sau a extinderii celor existente.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 51 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

POLITICO: De ce votul prezidenţial din România ar putea zgudui NATO

News.ro acum 44 minute
România este o putere militară serioasă, motiv pentru care riscul ca un candidat pro-rus şi sceptic faţă de NATO, Călin Georgescu, să devină preşedinte duminica viitoare derutează alianţa, scrie miercuri POLITICO. Ţara cu 19 milioane de locuitori es

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum o ora
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Compania Enel, dată în judecată de asociații de consumatori pentru creșterea prețurilor. Fiecare client neinformat de scumpire ar putea primi 200 de euro

Ziare.com acum o ora
Firma Enel, care a ieșit de pe piața din România în 2023, când a fost achiziționată de PPC, a fost dată în judecată în Italia de mai multe asociații pentru protecția consumatorilor. Aceștia susțin că Enel nu a informat clienții despre scumpirea preț

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 52 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

Studiu Deloitte: șapte din zece companii din România se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare, iar comunicarea transparentă și informarea stakeholderilor apar în topul priorităților tranziției

HotNews acum 40 minute
Șapte din zece companii din România (67%) se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare,de lamoderat, în ultimele 12 luni, către mare și foarte mare în următorii cinci ani, arată studiul Deloitte „Economia circulară

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum 2 ore
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum o ora
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 3 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°