Cancelarul german Angela Merkel a declarat ieri, la Bruxelles, după ce a avut discuţii cu toţi comisarii UE, că nu ar trebui exclusă posibilitatea schimbării tratatelor în cazul în care unele state membre „nu fac ce trebuie în zona euro“.
Ea a motivat o eventuală schimbare a tratatelor prin necesitatea de a face în aşa fel încât „euro să fie un succes" şi ca „încrederea" în moneda unică să fie garantată pe pieţe, subliniind totodată că ar trebui văzut cum funcţionează noile mecanisme pentru întărirea disciplinei bugetare.
Toate variantele legate de o posibilă ieşire a Greciei din zona euro au fost până acum refuzate şi infirmate de liderii UE. Merkel a amintit de mai multe ori că aşteaptă cu interes raportul experţilor FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Centrale Europene privind Grecia.
Preşedintele ComisieiEuropene, Jose Barroso, a anunţat că, în urma întâlnirii cu colegiul comisarilor UE, cancelarului Merkel i-au fost expuse detaliile celor mai recente propuneri ale Bruxelles-ului pentru criza datoriilor: taxa privind tranzacţiile financiare şi noua politică de coeziune ce va fi prezentată mâine de Comisia Europeană.
Germania este de altfel cel mai mare contributor la bugetul destinat fondurilor structurale. De asemenea, Merkel s-a declarat în favoarea recapitalizării băncilor, situaţie care va trebui pusă pe masa Consiliului European din 18 octombrie despre care experţii economici susţin că va fi crucial pentru soarta Greciei.
Cancelarul german a spus însă că recapitalizarea băncilor nu se poate face prin decizii ale guvernelor naţionale, ci cu ajutorul unor experţi care să stabilească anumite criterii pe baza cărora să se realizeze o abordare comună. „Germania este pregătită să discute acest lucru la următorul summit, însă avem nevoie de criterii pentru această procedură", a spus Merkel.