Interviu cu conf. univ. Diana Vasile, preşedinta comitetului ştiinţific al Congresului Naţional de Psihotraumatologie (Bucureşti, 6–9 octombrie 2011) – Ce este trauma psihică? Ce situaţii de viaţă pot fi considerate ca având potenţial traumatizant şi în ce măsură putem vorbi despre categorii de populaţie cu risc sporit? – Cea mai clară şi utilă definire a traumei psihice am întâlnit-o la psihologii germani G. Fischer şi P. Riedesser, în 1998, care afirmau că aceasta reprezintă o experienţă vitală de discrepanţă între factorii situaţionali ameninţători şi capacităţile individuale de stăpânire, însoţită de sentimente de neajutorare şi abandonare lipsită de apărare şi care duce la o zdruncinare de durată a înţelegerii de sine şi lume. Astfel, devine traumatizabilă orice situaţie care depăşeşte mult posibilităţile noastre de a face faţă, de a găsi soluţii. Exemple de situaţii traumatizante sunt: catastrofele naturale şi dezastrele, accidentele de toate tipurile, bolile grave, abuzurile fizice, sexuale, emoţionale, pierderile persoanelor semnificative din viaţa noastră, prin deces sau separări. Un risc sporit prezintă copiii, la care traumatizantă devine şi situaţia în care realitatea se suprapune cu ceea ce se întâmplă în plan fantasmatic, imaginar – mai ales dacă susţinerea emoţională şi raţională din partea adultului este deficitară –, dar şi persoanele cu capacităţi de coping reduse: vârstnicii, bolnavii, cei cu intelect limitat. Aceştia se confruntă cel mai des cu situaţii traumatizante, precum şi cu resurse limitate de reechilibrare. Aici este vizibilă şi nevoia de programe sociale care să prevină situaţiile de risc şi să faciliteze protecţia acestor categorii de persoane. – Către ce domenii ale ştiinţei ne putem îndrepta pentru a găsi răspuns la problemele ridicate de trauma psihică şi suferinţa umană? – Deşi traumele psihice au fost observate din