Ce s-a întîmplat cu mine? Acum cîţiva ani cînd n-o duceam neapărat mai bine eram ceva mai senin. Aşa că am deschis repede nişte siteuri, tv-ul, cărţi şi am început să prepar aproape farmaceutic o pilulă de cap. Mi-am făcut rapid un meniu de totală destindere. Exemple.
Am citit cea mai totală, inteligentă şi amuzantă desfiinţare a unui fîs neocon. Textul lui Alex Cistelecan despre Noua Republică şi reveriile pe banii puterii iniţiate de Neamţu.
Apoi mi-am făcut pregătirea pentru vizionarea Melancholiei lui Trier. Am citit un inteviu cu Kirsten Dunst. O cugetare memorabilă despre rolul sînilor într-un film masochist.
Look, she says: she agreed to make Melancholia because she loved the script. It’s not as if he had asked her to make Antichrist, the director’s previous film, in which Charlotte Gainsbourg played a bereaved mother who mutilates her own genitals. “That kind of film is harder for someone like me to get away with. I’m more in the public eye than Charlotte.” She pauses to reconsider. “It’s something about Charlotte’s body, too. You couldn’t have someone like me, with big breasts, in that film. Charlotte’s thin and her breasts are small and that’s easier to watch somehow. For someone like me to do that film – it would almost be ridiculously shocking.” (guardian)
Apoi am auzit la televizor un cuvînt foarte expresiv: cereşetător. A urmat ştirea cu manifestaţiile profesorilor care s-au prins că descentralizarea şi trecerea la bugete locale e dezastruoasă.
În fine, citesc acum cartea despre H.G.Wells a lui Lodge, Bărbatul făcut din bucăţi. Primele 100 de pagini, excelente. Despre Wells-ul obsedat de femei care a scris dintre cele mai asexuate cărţi ale modernităţii.
Şi uite aşa mi-am făcut rost de un spasm de destindere. Cam crispat, compus de fapt din tot soiul de deprimaţi notorii (Trier, cel puţin), dar e bine. Nu vreau s
