Incerc sa imi imaginez ce simte un elev care a picat bacalaureatul si il aude vorbind pe ministrul Educatiei. Sau un premiant care citeste inca o stire despre dezacordurile "reformatorului" Funeriu. Stiu ca oricui i se poate intampla sa greseasca. Conteaza insa frecventa si gravitate gafelor si erorilor debitate. In cazul ministrului Educatiei regula a devenit exprimarea incorecta, iar exceptia corectitudinea.

E tot mai jenant sa auzi pe cate un ministru cum mai stalceste inca o data limba romana. Si inca o data, ieri, astazi si maine si tot asa, ca si cum limba semianalfabetilor ar fi devenit exprimarea oficiala a unor membri ai Guvernului. Traian Igas inventeaza cuvinte, adauge litere in altele si relativizeaza gramatica. Domnul Funeriu rescrie sintaxa si morfologia, revolutioneaza DEX-ul si reproduce, in conferinte de presa, fraze dictate cuvant cu cuvant de secretarul de stat. Nici nu vreau sa ma gandesc ce simte un olimpic fara bani de carti, cand priveste la acesti oameni.

Oricat de ingaduitor si tolerant ai putea fi fata de greselile si scaparile unor ministri in general, atunci cand vine vorba de ministrul Educatiei e parca vorba despre ceva mai mult. Lui si doar lui ii sunt trecute mai greu cu vederea problemele de exprimare. Pentru ca el ar trebui sa fie in primul rand si un model pentru elevi, cand il auzi cum stalceste limba romana, simti o jena infinita. "Vad ca aveti tendinta sa tratati cu mare spirit de gluma propriiile dvs inexactitudini care duc la decizii foarte grave" - Daniel Funeriu.

Sa presupunem ca domnul Funeriu este un savant de renume mondial - asa cum ii si place sa se priveasca si sa gandeasca despre sine. Sa presupunem ca este chiar si laureat al premiului Nobel in stiinte exacte. Sa facem acest exercitiu de imaginatie. In acelasi timp se exprima prost si foarte prost in limba materna - iar asta e o rea