Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NBA a anulat toate meciurile din presezon, iar startul sezonului regulat ar putea fi amânat

Publicat in Antena 3, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) a anulat toate meciurilor din presezon şi este aproape de anularea primelor săptămâni din sezonul regulat, după ce, marţi, negocierile între proprietarii echipelor şi sindicatul jucătorilor au eşuat, informează AFP.

„Nu avem altă alternativă decât să anulăm primele două săptămâni din sezonul regulat dacă nu se va găsi o soluţie până luni. Nu am fost în măsură să facem progresele pe care am sperat să le facem şi nu am putut continua negocierile”, a declarat preşedintele NBA, David Stern.

Discuţiile purtate marţi, timp de patru ore, s-au încheiat cu anularea a 71 de meciuri din perioada de pregătire de dinaintea sezonului regulat care rămăseseră în program, după ce primele 43 fuseseră deja anulate pe 23 septembrie.

Sezonul regulat era programat să înceapă pe data de 1 noiembrie. Pentru prima oară din 1998, există riscul anulării unor meciuri din sezonul regulat, sezonul respectiv fiind la 50 de meciuri din 82 pentru fiecare echipă. Şi atunci, motivul a fost tot o grevă.

„Ni se oferă perspectiva pierderii unor meciuri din sezonul regulat, ceea ce ar reprezenta o lovitură dură atât pentru proprietari, cât şi pentru jucători”, a mai spus Stern în cadrul unei conferinţe de presă.

Cele două părţi aflate în conflict nu au ajuns la un acord privind continuarea negocierilor, şeful sindicatului jucătorilor (NBAPA), Billy Hunter, lăsând să se înţeleagă că nu va mai exista o întâlnire în următoarea lună sau chiar două luni, ceea ce va însemna că sezonul regulat nu va putea să înceapă înainte de debutul anului 2012.

„Jucătorii sunt pregătiţi să piardă meciuri", a precizat Hunter după întâlnirea de marţi, la care au participat şi vedete precum Kobe Bryant, Paul Pierce sau Kevin Garnett.

Discuţiile au luat sfârşit în momentul în care jucătorii nu au accept

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 8 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 9 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 9 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 7 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 11 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°