Grupul energetic austriac OMV AG intenţionează să emită obligaţiuni în valoare de 500 milioane de euro, cu scadenţa la zece ani, a anunţat ieri una dintre băncile care intermediază tranzacţia, transmite Dow Jones Newswires, potrivit Agerpres.
Preţul iniţial este stabilit la 190 puncte de bază spre 200 puncte de bază peste indicatorul pieţei (mid-swap).
BNP Paribas SA, Citigroup Inc, Raiffeisen Bank International AG şi Societe Generale SA sunt băncile vor intermedia vânzarea de obligaţiuni.
Obligaţiunile beneficiază de un rating "A3" din partea Moody"s Investors Service şi de un rating "A minus" din partea Fitch Ratings.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar restul acţiunilor sunt deţinute de Ministerul Economiei şi Comerţului, 20,64%, Fondul Proprietatea 20,11% şi alţi minoritari.
Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele explorare şi producţie, rafinare şi produse petrochimice, marketing, gaze naturale şi energie.
A.G. Grupul energetic austriac OMV AG intenţionează să emită obligaţiuni în valoare de 500 milioane de euro, cu scadenţa la zece ani, a anunţat ieri una dintre băncile care intermediază tranzacţia, transmite Dow Jones Newswires, potrivit Agerpres.
Preţul iniţial este stabilit la 190 puncte de bază spre 200 puncte de bază peste indicatorul pieţei (mid-swap).
BNP Paribas SA, Citigroup Inc, Raiffeisen Bank International AG şi Societe Generale SA sunt băncile vor intermedia vânzarea de obligaţiuni.
Obligaţiunile beneficiază de un rating "A3" din partea Moody"s Investors Service şi de un rating "A minus" din partea Fitch Ratings.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar restul acţiunilor sunt deţinute de Ministerul Economiei şi Comerţului, 20,64%, Fond