Profesorii debutanţi au primit o broşură din care pot afla cursurile la care se pot înscrie, programul zilnic şi condiţiile de angajare. Profesorii tineri au primit astăzi „Ghidul debutantului“, o broşură despre cum se face angajarea în învăţământ, cum se pot înscrie în sindicat, la ce sporuri au dreptul.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), cei care au lansat ieri ghidul, de Ziua Mondială a Educaţiei, vor să-i încurajeze pe tineri să încerce o carieră didactică. Misiunea lor este mai mult decât dificilă, în condiţiile în care un dascăl proaspăt intrat în sistem primeşte un salariu cât un muncitor necalificat. În plus, peste 40% din profesorii tineri se gândesc să iasă din învăţământ în următorii cinci ani.
Reprezentanţii FSLI au alcătuit un document cu noutăţile Legii educaţiei care să-i ajute pe debutanţi, însă care nu conţine nimic despre cum să facă faţă provocărilor unui sistem subfinanţat de ani buni. "N-am putut face o predicţie cu cât le vor creşte salariile în următorii ani, că nici noi nu ştim. Cu 160 de euro pe lună nu ai cum să-i încurajezi pe tineri să lucreze ca profesori. Primim zilnic semnale că tot mai mulţi profesori debutanţi vor să plece din sistem", explică Simion Hancescu, preşedintele FSLI.
La evenimentul de lansare a participat şi Principele Radu al României, care i-a încurajat şi felicitat pe dascăli. "Dacă ne-am uita la cât alocă din PIB Singapore pentru sistemul de învăţământ, ne-ar apuca depresia. Şcoala românească are nevoie, de fapt, de responsabilitate, demnitate, simţul datoriei", a declarat Principele Radu.
Dezamăgiţi de sistem
Dascălii ar fi primit cu bucurie mai degrabă un ghid despre cum să rezolve probleme punctuale, decât unul cu câteva norme care oricum se schimbă de la un an la altul: "Eu sunt de cinci ani în învăţământ, am predat la postliceală şi acum sunt profeso