Senatorii au stabilit că managerii privaţi trebuie să dovedească experienţă de management în domeniul de activitate al întreprinderii publice respective, nu doar expertiză în domeniu
Comisia de administraţie a Senatului a adoptat, ieri, proiectul legii privind managementul privat al întreprinderilor publice, stabilind că drepturile băneşti ale managerilor privaţi pot fi renegociate după primele opt luni de activitate, în funcţie de îndeplinirea unor criterii de performanţă, citată de Mediafax. Senatorii au adoptat mai multe amendamente la proiectul legislativ, stabilind că managerii privaţi trebuie să dovedească experienţă de management în domeniul de activitate al întreprinderii publice respective, nu doar expertiză în domeniu. Managerii privaţi, care pot fi persoane fizice/juridice singure sau în asociere, pot fi selectaţi pentru mai multe funcţii: directori sau membri ai directoratului (în cazul persoanelor fizice), respectiv administrator sau membru al consiliului de supraveghere (în cazul persoanelor juridice).
Au fost modificate şi condiţiile de organizare a concursurilor de selecţie
Astfel, pentru persoanele fizice, singure sau în asociere, române sau străine, concursul de selecţie se organizează separat pentru ocuparea unor funcţii de directori în conducerea executivă sau de membri ai directoratului şi separat pentru ocuparea unor funcţii de administraţie/control, dacă întreprinderea respectivă organizează concursuri atât pentru domeniul executiv, cât şi pentru domeniul administrativ şi de control. Pentru persoanele juridice, române sau străine, se organizează concurs numai pentru ocuparea de funcţii de administraţie şi/sau control. A fost majorat de la 60 la 75 de zile termenul de organizare a concursurilor de selecţie, începând cu data hotărârii adunării generale a acţionarilor/asociaţiilor. În cazul regiilor autonome,