Scandal cu spray lacrimongen între două adolescente de 15 şi 19 ani, din Târgoviste, care iubesc acelaşi baiat. La scurt timp după ce a aflat că prietenul ei îi face ochi dulci alteia, fata cea mare a văzut negru în faţa ochilor. S-a dus glonţ la locuinţa celeilalte şi i-a pulverizat spray în ochi, dar şi bunicului ei care ieşise din casă pentru a aplana conflictul.
Totul s-a întamplat în Microraionul 4 din Târgovişte. Nici fetele şi nici “marul discordiei”, nu au vrut să stea de vorbă cu jurnaliştii, însă au făcut-o vecinii. Aceştia spun că în altercaţie, una din fete a scos şi un pistol din geantă, pe care însă nu l-a folosit. Totul s-a intamplat pe casa scării, lângă uşa celei mai mici dintre fete.
Trei echipaje ale poliţiei şi poliţiei locale au sosit la faţa locului pentru a potoli scandalul şi a le duce pe fete la secţie. În altercaţie, se pare, unul dintre poliţiştii locali a primit şi el spray în ochi, însă acesta neagă.
Fata cea mică şi bunicul acesteia au ajuns la Oftalmologie însă nu au avut nevoie de internare.
Pentru că iubesc acelaşi baiat, dar mai ales pentru că s-au certat pentru el, cele două tinere vor plăti o amendă de câteva sute de lei la poliţie, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.