Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O alimentaţie corectă previne “arsura în piept”

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 5 octombrie 2011 ·

O alimentaţie corectă, prin evitarea afumăturilor, alimentelor bogate în grăsimi şi dulciuri, a băuturilor carbogazoase poate preîntîmpina apariţia bolii de reflux gastro- esofagian, adică senzaţia de acid în piept, şi implicit apariţia unor boli mai grave.

Medicii specialişti susţin că refluxul gastro- esofagian este prezent în mod normal la toate persoanele sănătoase, în anumite condiţii şi devine patologic atunci când depăşeşte frecvenţa şi persistenţa normale. “Nivelul gravităţii bolii depinde de numărul episoadelor de reflux şi de persistenţa lichidului din stomac în esofag. Cei care au episoade rare, legate de greşeli alimentare, pot să perceapă “arsura”, să realizeze că au probleme, dar examinarea endoscopică să nu evidenţieze arsura. Acest lucru este posibil pentru că examinarea se face la nivel macroscopic. Dacă se trimit la examinarea microscopică fragmente de la nivelul esofagului acestor pacienţi se vor vedea primele semne ale “arsurii” adică esofagita. Dacă senzaţia de arsură în zona mediană pieptului, mai ales în porţiunea inferioară a acestuia denumită de lumea medicală “pirozis” sau “arsura retrosternală”, este trecută cu vederea, substanţele ajunse în esofag vor continua să acţioneze ducând la apariţia leziunilor, arsurilor din ce în ce mai grave. Acestea vor fi observate numai dacă sunt examinate de medicul gastroenterolog cu endoscopul”, a explicat dr. Carmen Nicolau, medic gastroenterolog la Centrul de Medicină Integrativă Lotus Life din Târgu Mureş.

Din nefericire evoluţia spontană a bolii neglijate este spre cancer esofagian, însă statisticile arată că numai o mică proporţie din pacienţi ajung în acest stadiu, după mulţi ani de afectare, deoarece a crescut numărul celor care se adresează medicului şi urmează treatamentul prescris.

Alimentaţia corectă, tratamentul ideal

Pentru a evita boala de reflux gastro-esofagian

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum o ora
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 22 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 47 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 55 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°