Dezbaterea Legii asistenţei sociale a fost amânată miercuri în Senat, la solicitarea USL, Opoziţia anunţând că va dezbate acest proiect doar înainte de îndeplinirea termenului de adoptare tacită, în noiembrie, când, “pe cuvânt de onoare”, va asigura cvorumul. Propunerea USL de a dezbate legea pe 1 noiembrie a fost adoptată cu 48 de voturi “pentru”, 40 “împotrivă” şi trei abţineri, astfel încât Legea asistentei sociale a fost mutată pe ultima poziţie a plenului de miercuri, la numărul 55. În urmă cu o săptămână, lucrările plenului Senatului au fost suspendate în urma boicotului opoziţiei, care a părăsit sala de şedinţă, ca urmare a faptului că Legea asistenţei sociale fusese inclusă la dezbateri pe ordinea de zi.