Aproape jumătate din lucrările de modernizare s-au realizat, existând şanse ca într-un an să aibă loc inaugurarea
Începute la sfârşitul anului trecut, lucrările de modernizare şi extindere a Grădinii Zoologice din Noua se derulează conform graficului de execuţie, aproape 50% din proiect fiind realizat.
Arhitectul care a proiectat planul de modernizare, Laviniu Vulcan, spune că spitalul pentru animale, care va avea două etaje este în construcţie, dar a fost finalizată Casa cu Ocol unde vor fi repartizate păsările care cresc în ţara noastră. A fost finalizată şi bucătăria menajeră şi sunt în curs de finalizare lucrările la clădirea în care va fi amplasată centrala termică, centrala electrică şi TRAFO.
Lucrarea per ansamblu trebuie să fie finalizată până în primăvara anului 2013, dar primarul George Scripcaru speră că termenul va fi devansat, adică inaugurarea să se facă la finalul anului viitor. „Vrem ca această Grădină Zoologică să fie una dintre cele mai reprezentative din ţară. Toate adăposturile animalelor vor fi mai mari, respectând normativele europene în domeniu. Aici vrem să atragem cât mai mulţi copii din Braşov, care să nu viziteze grădina doar o oră sau două, ci să stea aici chiar o zi întreagă. Tocmai de aceea vom amenaja diferite spaţii de recreere şi divertisment pentru a le ocupa timpul celor mici. Iar punctul de atracţie, credem noi, va fi «Casa cu ocol». Este vorba de un ţarc ţărănesc, construită în specificul arhitecturii rurale din zona Rucăr – Bran. Va fi o casă tipică, funcţiunile gospodăreşti fiind dispuse în jurul unei curţi interioare. Aici vor putea fi văzute animale şi păsări domestice (găini, raţe, curci, gâşte, prepeliţe, bibilici, iepuri, nutrii, ovine cornute şi porcine) aşa cum trăiesc în ograda de la ţară”, ne-a declarat primarul George Scripcaru.
S-au mai amenajat până acum 2.000 m de alei, fiind montate