Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc, despre remaniere: Nu am început niciun demers instituţional între guvern şi preşedinte

Publicat in Gandul, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, în judeţul Prahova, răspunzând unei întrebări, că Guvernul nu a făcut niciun demers instituţional privind o eventuală remaniere a Cabinetului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat dacă se pune problema unei remanieri guvernamentale, Emil Boc a afirmat că nu s-au făcut demersuri în acest sens.

"Nu am început niciun demers instituţional între Guvern şi preşedinte pentru remaniere guvernamentală", a afirma Boc.

Întrebat dacă este mulţumit de toţi membrii cabinetului pe care îl conduce, Boc a evitat să răspundă. "Cred că tocmai am răspuns la această întrebare", a spus prim-ministrul.

Liderii PDL şi şefii organizaţiilor judeţene ale partidului au stabilit, duminică seară, în întâlnirea de la Vila Lac, ca eventuala remaniere guvernamentală să fie decisă de premierul Emil Boc împreună cu preşedintele Traian Băsescu, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la întâlnire.

Potrivit surselor citate, subiectul remanierii a fost abordat de către liderii PDL la punctul "diverse" al întâlnirii, după ce secretarul general al partidului, Ioan Oltean, a spus că ar fi bine ca democrat-liberalii să nu mai iasă public cu declaraţii pe tema remanierii.

Radu Berceanu şi Sever Voinescu au arătat însă că ar trebui să existe şi o decizie politică a partidului în cazul remanierii, dar cu majoritate de voturi favorabile şi doar şase sau şapte voturi "împotrivă" s-a hotărât ca premierul să fie mandatat să decidă împreună cu şeful statului în problema remanierii, au relatat sursele citate.

O serie de lideri PDL, dar şi preşedintele Traian Băsescu au evocat în ultimele săptămâni posibilitatea realizării unei remanieri guvernamentale.

Între numele de miniştri vehiculate în contextul remanierii se află cele ale lui Valeriu Tabără (Agricultură), Ion Ariton (Economie), Gheorghe Ialomiţianu (Finanţe), dar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PARLAMENTARE 2024 - Alfred Simonis: Am votat pentru o echipă care are proiecte importante în viitor

News.ro acum 29 minute
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a votat la alegerile parlamentare la Şcoala Generală 30 din Timişoara. El a declarat că şi-a exprimat votul pentru cei care au proiecte importante pentru viitor, pentru o echipă care a venit c

Un al doilea polițist s-a împușcat de Ziua Națională în biroul său. Bărbatul de 50 de ani este îngrijit de medici

Ziare.com acum 33 minute
Un poliţist au fost găsit duminică, 1 decembrie împuşcat în zona capului, în sediul Poliţiei Oraşului Abrud, el primind îngrijiri medicale. ”La data de 1 decembrie 2024, în jurul orei 09.10, în timp ce se afla la sediul Poliţiei Oraşului Abrud, un p

Maia Sandu: Iubim România aşa cum iubeşti o soră mai mare

Mediafax acum 24 minute
Preşedinta Maia Sandu a transmis, cu ocazia Zilei Naţionale a României, un mesaj de solidaritate, subliniind legăturile culturale, lingvistice şi de valori dintre Republica Moldova şi România. Maia Sandu a accentuat importanţa unei Românii puternice

„Eu cred că astăzi românii au de ales între stabilitate şi haos”, afirmă Marcel Ciolacu

Libertatea acum o ora
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat că a votat ca România să rămână în spaţiul Schegen, în Uniunea Europeană şi în NATO şi crede că românii au de ales între stabilitate şi haos.

Ilie Bolojan: „Am votat cu gândul la România modernă şi la România europeană”

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că a votat cu gândul la România modernă şi la România europeană, dar şi pentru familie, pentru comunitate şi pentru ţară.

Simona Halep: Suntem într-un moment important pentru ţară. Haideţi să votăm pentru România, pentru Europa, pentru noi

News.ro acum o ora
Simona Halep a transmis un mesaj, duminică, prin care îndeamnă românii să meargă la vot, ea afirmând că acesta este un moment important pentru ţară. "La mulţi ani, România! Suntem într-un moment important pentru ţară. Haideţi să votăm pentru România

Antony Blinken, mesaj de Ziua Naţională: „Angajamentul României pentru securitate şi democraţie în Europa este o inspiraţie pentru toate naţiunile”

News.ro acum 2 ore
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a apreciat, în mesajul de Ziua Naţională, „angajamentul României pentru securitate şi democraţie în Europa” şi a subliniat „poziţia de lider” a României „în a ajuta cerealele ucrainene să ajungă pe pieţele

Drone ruseşti au ţintit Kievul într-un atac nocturn

Mediafax acum o ora
Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului în timpul nopţii, au declarat duminică oficialii ucraineni, scrie Reuters. Apărarea aeriană a distrus mai multe drone deasupra oraşului, potrivit administratorului militar Serhiy Popko. Nu au fost rapo

ALEGERI PARLAMENTARE 2024 - Aproape 2 milioane de persoane au votat la secţiile din ţară, la patru ore de la deschiderea urnelor. Prezenţa la nivel naţional este 11 %, mult mai mare decât în urmă cu 4 ani

News.ro acum 44 minute
Aproape 2 milioane de persoane au votat la secţiile din ţară, la patru ore de la deschiderea urnelor. Prezenţa la nivel naţional este 11 %, mult mai mare decât în urmă cu 4 ani. În ţară, au votat aproape 2 milioane de persoane: peste 1.8 pe liste pe

IPJ Constanța Două incidente electorale, în ultimele 24 de ore

Ziua Constanta acum 48 minute
În această dimineață, 1 decembrie 2024, efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Constanța, care au asigurat, pe parcursul nopții, măsurile de protecție a celor 562 de secții de votare constituite la nivel județean, au predat președinț

Vremea

București
acum

dum.

4°/6°
lun.

4°/6°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/5°
mar.

-0°/6°
mie.

0°/6°
Constanta
acum

dum.

5°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/9°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

-0°/5°
mie.

-1°/4°
Timisoara
acum

dum.

4°/9°
lun.

2°/6°
mar.

1°/7°
mie.

1°/7°