Tromboembolismul venos apare frecvent la pacienţii oncologici, la care constituie a doua cauză de mortalitate. De asemenea, poate întârzia sau interfera cu tratamentul cancerului, poate prelungi spitalizarea şi creşte costurile îngrijirii medicale. Date despre terapia trombozei paraneoplazice ne oferă dna dr. Camelia Cristina Diaconu.

Pacienţii cu cancer dezvoltă adesea tromboembolism venos, acesta fiind a doua cauză de mortalitate la bolnavii oncologici. Tromboza venoasă profundă şi embolia pulmonară pot, de asemenea, să întârzie sau să interfereze cu tratamentul procesului malign, să prelungească perioada de spitalizare şi să ridice costurile îngrijirii medicale. Incidenţa evenimentelor trombotice venoase şi arteriale la bolnavii de cancer este în creştere, pe de o parte datorită îmbătrânirii populaţiei şi, pe de altă parte, prin utilizarea tratamentelor oncologice mai eficiente, adesea mai trombogenice. Există puţine studii care să fi evaluat eficienţa şi siguranţa anticoagulantelor în tromboza paraneoplazică. Majoritatea ghidurilor internaţionale susţin utilizarea heparinelor cu greutate moleculară mică în tratamentul iniţial şi pe termen lung al trombozei paraneoplazice. Este posibil ca agenţii anticoagulanţi orali mai noi să fie mai eficienţi, însă lipsesc studiile clinice care să fi evaluat eficienţa acestora la bolnavii oncologici. Obiectivele majore ale tratamentului tromboembolismului venos sunt de a ameliora simptomele şi de a scădea incidenţa complicaţiilor pe termen lung, ca tromboza recurentă, embolia pulmonară fatală, hipertensiunea pulmonară şi sindromul posttrombotic. La pacienţii cu o speranţă de viaţă redusă, se pune adesea problema dacă anticoagulantele oferă beneficii nete, luând în calcul costul heparinelor cu greutate moleculară mică, necesitatea monitorizării parametrilor coagulării în cazul warfarinei şi riscul potenţial