Mulan, Ţuca şi Tibi, trei maidanezi jucăuşi, au făcut spectacol ieri pentru copiii de la Şcoala nr. 198 din Capitală, unde Fundaţia Vier Pfoten (VP) a organizat un eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Animalelor.
Cei trei căţei au fost fie salvaţi din mâinile hingherilor, fie găsiţi pe stradă. Pentru că sunt foarte blânzi cu copiii, aceştia au fost antrenaţi pentru a face terapie asistată cu copiii cu dizabilităţi din două centre de plasament din Capitală.
"Un copil care nu a vorbit opt ani de zile, acum vorbeşte cu căţelul, altul care nu zâmbea niciodată, a învăţat acum să zâmbească. Micuţi cu sindromul Down, ADHD sau alte boli, abandonaţi, sunt ajutaţi foarte mult de prezenţa căţeilor", explică preşedinta Vier Pfoten, Anca Tomescu.
Învăţaţi de cinci ani încoace să respecte animalele, în proiectul "Copiii învaţă să protejeze animalele", elevii Şcolii 198 au adoptat la rândul lor trei maidanezi pe care i-au adăpostit în curtea şcolii, într-un padoc amenajat de VP. Pe lângă faptul că micuţii învaţă să iubească animalele, directoarea Sorina Cuzum mai găseşte o utilitate celor trei locatari: "Noaptea le dăm drumul în curte şi îi dau de ştire paznicului dacă simt ceva suspect".