Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spun specialiştii Misterul fluviului de sub Dobrogea

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 5 octombrie 2011 ·

„Este vorba despre o rocă în care apa stă ca într-un burete. Este adevărat, există şi curgere liberă în adâncime, dar nu este vorba despre niciun fluviu, niciun râu, nimic de acest gen. Şi, mai ales, niciun pericol"

Un material difuzat de Pro TV a încins... apele în Dobrogea.

Se spunea în ştire că „bătrâna Dobroge ascunde în adâncuri poate cea mai de preţ dintre comorile noastre. Un rezervor imens de apă, vechi de 90 de milioane de ani, cercetat în egală măsura de hidrologii români şi bulgari. Bătrânii vorbesc de el ca despre un fluviu subteran care traversează judeţul Constanţa, cu un debit care l-ar depăşi cu mult pe cel al Dunării. Autorităţile confirmă că există, dar nu intră prea mult în detalii. (...) Ar putea fi al patrulea braţ al Dunării, pierdut sub nisipul Dobrogei, aşa cum bănuia Herodot în antichitate", am putut vedea la Pro TV. Mai mult, se vorbea despre nu unul, ci două rezervoare imense de apă subterană. Unul în nord, care merge până la o sută de metri în adâncime. Altul în sud, format în Jurassic. Vine dinspre Bulgaria, unde acoperă două sute de kilometri, iar la noi mai sunt încă 80, iar o mica parte din depozitul vechi de 90 de milioane de ani alimentează 48 de localităţi din judeţul Constanţa. Preluat pe www.ziuadeconstanta.ro, subiectul a atras repede atenţia şi a dat naştere comentariilor. Un cititor ne-a scris că „ştirea este foarte bună, dar nu spune totul şi că pe sub toată România circulă un mare fluviu. Un altul crede că „...şi sub Marea Neagra există un râu subteran cu un debit mai mare decât al Dunării. Este foarte probabil ca acela să aibă legătură cu aceste rezervoare". Mai există şi o altă părere cum că „atunci când s-au construit docurile uscate la şantierul naval, a trebuit să bage vagoane de lână ca să oprească izvorul uriaş care împiedica lucrarea". Specialiştii nu sunt însă de acord cu ideile apocaliptice referitoare

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 2 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 2 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Cod galben de inundaţii pe râuri din 3 județe. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 46 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, 8 ianuarie, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite ş

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum 2 ore
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Ben Affleck şi Jennifer Lopez au divorțat oficial

HotNews acum 37 minute
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi, potrivit documentelor judiciare obţinute de People. Hotărârea vine la aproape 20 de săptămâni după ce actriţa din „Unstoppable” a depus o cerere de desfacere a căsătoriei în 20 august anul trecut

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 3 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Semnal de alarmă lansat de NATO: Ignorarea investiţiilor în apărare pune în pericol securitatea

Mediafax acum 44 minute
Într-un interviu pentru FT, Bauer a declarat că instituţiile financiare nu înţeleg rolul crucial pe care îl joacă în „apărarea colectivă” şi riscă să rateze oportunităţi importante de finanţare guvernamentală, mai ales după invazia Rusiei în Ucraina

Regele Danemarcei a schimbat stema regală după comentariile lui Donald Trump despre Groenlanda. „O senzație”, explică un istoric

HotNews acum 2 ore
Regele Danemarcei i-a şocat pe unii istorici prin schimbarea stemei regale pentru a evidenţia mai mult Groenlanda şi Insulele Feroe, ca reacţie la afirmaţiile lui Donald Trump că doreşte să cumpere Groenlanda, scrie The Guardian, citat de News.ro. L

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 4 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Sébastien Loeb, accident în etapa a treia a Raliului Dakar. Maşina sa, Dacia Sandriders, a fost grav avariată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pilotul Sébastien Loeb a avut, marţi, un start de coşmar în etapa a treia a Dakar 2025, între Bisha şi Al-Henakiyah. Maşina Dacia Sandriders a sportivului francez a fost grav avariată după ce s-a răsturnat la kilometrul 12. Loeb, de nouă ori campion

Vremea

București
acum

14°
mar.

4°/14°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/8°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

13°
mar.

6°/13°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°