Dascălii, membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămât (FSLI) Dolj, au ales să tragă un semnal de alarmă chiar de Ziua Mondială a Educatorului.
„Ni se bagă pumnul în gură şi ni se spune să facem activităţi cu elevii, dar cine decontează banii pe care îi cheltuim din propriul buzunar pentru materialul didactic nu ne zice nimeni. Avem prea multe hârtii de făcut. După şapte ani şi cu gradul II am 800 de lei salariu“, a spus Emil Manda, profesor de religie la Segarcea, unul dintre cadrele didactice din Dolj care susţine că are totuşi norocul că i se decontează naveta.
Cadrele didactice au mai reclamat slaba finanţare a sistemului şi lipsa de respect faţă de ei prin nepunerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti câştigate în instanţă.
„Nu sunt fonduri pentru dotarea laboratoarelor, a cabinetelor. Cum să facem calitate dacă nu există bani?!. Programele sunt varză, de nivel ceauşist, neadaptate la cerinţele pieţii, copiii ies dezorientaţi din şcoală. Am elevi care nu au ce să îmbrace, dacă îşi spală azi hainele, mâine nu au ce să poarte, vin în papuci la ore. Îi ajut cum pot, cu lucruri de la copiii mei, cumpăr material didactic, dar mai mult nu pot“, a mărturisit Ileana lepădat, învăţătoare la Desa.
„Demonstrează că statul de drept nu mai există. Legile 221, 315 şi 118, pe care avem sentinţe definitive şi irevocabile, nu sunt luate în seamă. Cei care fac asta ar trebui să vină la catedră în locul nostru şi să vadă cum este să corectezi sute de lucrări şi să iei 500 de lei“, s-a plâns Monica Feraru, de la Şcoala 21.
Liderul FSLI Dolj, Constantin Rada, a declarat că nu e consiliu de administraţie fără cinci-şase cereri de concediu fără plată aprobate, venite din partea profesorilor care aleg să lucreze în domenii mai bine plătite. „Cele mai bune cadre didactice părăsesc sistemul. Învăţământul a ajuns să fie făcut cu pensionari