Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TĂRLUNGENI: Peste trei milioane de lei pentru Căminul Cultural din Purcăreni

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 5 octombrie 2011 ·

O altă investiţie importantă care se derulează în această perioadă în zona Tărlungeni este construirea unui nou Cămin Cultural în satul Purcăreni. Aici lucrările sunt mai puţin avansate decât la creşa din Zizin, dar se lucrează intens şi la realizarea acestui obiectiv social-cultural.

Investiţia se face pe Măsura 3.2.2., valoarea totală a acesteia ridicându-se la suma de trei milioane de lei (RON), fără TVA. Construcţia a început şi se face pe banii firmei care a câştigat licitaţia, iar primul decont al lucrărilor deja executate a fost efectuat zilele trecute.

Primăria din Tărlungeni a elaborat şi continuă să elaboreze însă şi alte proiecte şi programe de dezvoltare şi modernizare. Unele sunt aproape finalizate, cum ar fi parteneriatul vizând introducerea gazului metan în zonă, în timp ce altele au fost elaborate şi depuse la forurile abilitate în vederea obţinerii acordului şi finanţării.

Alte proiecte, studii

şi investiţii

Un loc extrem de important îl reprezintă modernizarea infrastructurii. Astfel, a fost predat de o bună bucată de vreme un proiect integrat pe Măsura 3.2.2. către Agenţia Judeţeană de Dezvoltare Rurală şi Pescuit (AJDRP) Braşov, în cadrul căruia au fost elaborate cinci studii de fezabilitate privind dezvoltarea zonei. Aceste studii se referă, cum spuneam, la modernizarea infrastructurii: amenajarea unui drum, construirea unui pod peste Tărlung, alimentarea cu energie electrică a unui cartier nou, iluminatul public şi construirea unei creşe. Contractul a fost adjudecat pe Măsura 3.2.2., finanţarea ridicându-se la 2,5 milioane de euro.

Primul studiu vizează amenajarea unui drum de acces din DJ 103B Tărlungeni-Săcele, care urmează să treacă prin zona târgului auto, pe lângă noua şi moderna sală de sport. Drumul va avea două benzi de mers, iar maşinile nu vor mai fi nevoite să intre prin localitate făcân

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 25 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 49 minute
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum o ora
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°