Bucureştiul va găzdui, duminică, de la ora 9.30, a patra ediţie a întrecerii pe distanţa clasică de 42 de kilometri, dar şi o cursă populară pentru strângerea de bani în scopuri caritabile.
Capitala României va fi în weekendul ce vine la nivelul marilor metropole ale lumii, ea găzduind a patra ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti (MIB). Evenimentul este organizat de către Bucharest Running Club, în parteneriat cu Federaţia Română de Atletism.
Traseul a fost mutat de lângă Parlament
Iniţial, acţiunea urma să se desfăşoare, ca în anii trecuţi, pe un circuit în jurul Palatului Parlamentului. Cum acolo, la sfârşitul acestei săptămâni, se va desfăşura Adunarea Parlamentară a Statelor Membre NATO, iar traseele oficiale ale acestui eveniment coincideau cu cele ale maratonului, din motive de securitate parcursul iniţial al MIB a fost modificat.
Astfel, traseul are ca principale puncte Piaţa Alba Iulia, locul de start şi de sosire, Piaţa Unirii şi Pasajul Mărăşeşti, precum şi bulevardele Burebista şi Decebal. În această zonă, traficul va fi închis duminică, 9 octombrie, între orele 6.00 şi 16.00. De asemenea, cu o zi înainte, între orele 8.00 şi 12.00, nu se va putea circula cu automobilele pe Bulevardul Unirii, între Piaţa Alba Iulia şi Piaţa Unirii, acolo urmând a se desfăşura Crosul Copiilor.
Unde te poţi înscrie?
Înscrierile online pentru MIB s-au încheiat ieri, însă ele se mai pot face mâine şi poimâine, la Sport Expo, în Piaţa Alba Iulia. Taxele ce trebuie achitate sunt următoarele: maraton individual - 50 euro, semimaraton - 35 euro, maraton ştafetă - 100 euro. Cei care doresc să participe la Cursa Populară Gillette vor achita o taxă de 30 lei. Suma totală strânsă va fi donată celor două cauze ale Bucharest International Marathon: Hospice „Casa Speranţei" şi Viitor Plus - Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă (organizaţii cari