În luna august doi reprezentanţi ai unui grup de afaceri din Marea Britanie au călătorit în Libia la invitaţia administraţiei conduse de rebelii care încă se confruntau cu forţele loiale preşedintelui Muammar Gaddafi.
Marea Britanie, împreună cu Franţa şi Statele Unite au sprijinit politic şi militar revolta împotriva colonelului Gaddafi şi au sponsorizat administraţia rebelilor, Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT). Pentru cei doi britanici invitaţia a fost şansa de a încheia noi afaceri, scrie Reuters.
Holul hotelului Tibesti este fortăreaţa rebelilor din Benghazi. Cu ajutorul NATO, rebelii l-au detronat pe Gaddafi şi acum controlează capitala Tripoli. În alte părţi se mai duc lupte sporadice cu loialiştii colonelului. Dar ţara trebuie să-şi plătească muncitorii, să scrie o nouă constituţie sau chiar să numească un guvern de tranziţie, iar Tibesti reprezintă un punct de întâlnire al diplomaţilor, jurnaliştilor şi al celor care caută afaceri, atraşi de buzunarele adânci ale Libiei, statul cu cele mai mari rezerve de petrol din Africa.
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi primul-ministru britanic David Cameron au fost primii lideri din Vest care au vizitat Libia de la înlăturarea lui Gaddafi. Liderul interimar Abdel Jalil a spus că aliaţii rebelilor se pot aştepta la un tratament preferenţial în schimbul ajutorului pe care l-au acordat. A fost un semnal clar pentru ţările care nu au susţinut campania de bombardare a NATO, printre acestea Rusia, China şi Germania sau care au avut o reacţie întârziată în denunţarea lui Gaddafi, că vor avea de pierdut.
Firmele străine s-au retras din Libia la începutul campaniei de bombardamente derulate de NATO. În pofida acestui lucru, zeci de directori din Franţa, Marea Britanie şi Italia şi-au petrecut timp îndelungat punând bazele unor relaţii de afaceri cu potenţiali parteneri libieni.
Fir