Şeful Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Bihor, Lucian Silaghi, a declarat pentru BIHOREANUL că anul acesta, în luna martie, proprietarul morii Emilia a cerut Direcţiei avizul pentru demolarea clădirii. Proprietar este Ovidiu Copil, liderul consilierilor judeţeni PSD. "Moara nu se află pe lista monumentelor istorice, dar e necesar avizul pentru că este în ansamblul urban al Oradiei", a precizat Silaghi.
Direcţia pentru Cultură a transmis solicitarea lui Copil către Comisia Zonală a Monumentelor Istorice de la Cluj Napoca, comisie care a refuzat emiterea avizului, precizând că moara trebuie clasată, adică inclusă pe lista monumentelor istorice.
"Astfel, Direcţia şi Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor - pentru că aşa cere lege, ca o fundaţie să solicite Direcţiei clasarea - au demarat procedurile. Acum suntem în faza în care trebuie să înceapă un studiu arhitectural şi vom face şi o expertiză tehnică", a precizat Silaghi.
Conform legislaţiei în vigoare, după ce s-a demarat procedura de clasare, timp de 12 luni clădirea în cauză are statut de monument istoric. Adică proprietarul, fie el persoană fizică sau autoritate publică, nu poate interveni în niciun fel asupra clădirii. Cum procedura de clasare a demarat pe 18 mai 2011, moara Emilia are statut de monument cel puţin până pe 18 mai 2012.
Preşedintele filialei Oradea a Asociaţiei Tinerilor Maghiari din Transilvania, Csomortanyi Istvan, a acuzat luni că proprietarul Morii Emilia a început să demoleze clădirea fără a avea autorizaţiile necesare.
Proprietarul morii, Ovidiu Copil, susţine că el n-a început nicio lucrare la clădire, ci că moara se autodistruge. "Clădirea se autodistruge de 11 ani. Am avut incidente şi de aceea am cerut aviz de demolare. Gândiţi-vă, dacă vreodată cade în capul cuiva cărămizi, am încurcat-o", a precizat Copil. Totuşi, proprietarul susţine că nu a