Dascălii românii sărbătoresc miercuri Ziua Mondială a Educaţiei. Vineri se sărbătoreşte Ziua Mondială a Muncii Decente. Muncă decentă înseamnă şi salarii bune, capitol la care profesorii români stau cel mai prost.
Un raport recent (Eurydic) al Comisiei Europene arată că profesorii din România şi Bulgaria sunt cel mai prost plătiţi din Uniunea Europeană, în timp ce dascălii din Luxemburg, Danemarca şi Austria au cele mai bune salarii.
Datele Comisiei Europene, ce au în vedere anul şcolar 2009-2010, se referă la cadrele didactice de la grădiniţă până la liceu. Şase milioane de profesori activează actualmente în statele membre.
Profesorii din România, alături de cei din Cipru sau Portugalia, sunt însă singurii care îşi pot dubla salariul de bază de-a lungul carierei. Cu toate acestea, chiar şi în aceste ţări, este nevoie de peste 20 de ani pentru a ajunge până în vârful scării salariale, arată raportul.
Potrivit studiului, în aproape toate ţările europene, salariile de bază brute pentru profesorii care debutează în această profesie sunt mai mici decât PIB-ul per capita, cu excepţia Germaniei, Spaniei şi Portugaliei.
Salariile actuale ale profesorilor, incluzând sporurile, sunt apropiate de vârful scării salariale în multe ţări. Acest lucru se explică printr-o populaţie de profesori îmbătrânită şi prin sporurile pe care le primesc profesorii.
"Îi admir cu sinceritate pe profesorii noştri, care au o contribuţie vitală în viaţa copiilor noştri şi în cadrul societăţii noastre", a afirmat comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret Androulla Vassiliou.