Oricât de păcătoasă ar fi presa zilelor noastre, nu se poate nega că majoritatea jurnaliștilor lucrează în condiții proaste, în tensiune continuă și nesiguri pe ziua de mâine. Presa scrisă tradițională pe cale de dispariție a obligat condeie bune să fugă spre radio și televiziune în căutarea unui job. Cei care n-au găsit loc în audio-vizual sau in PR au rămas să umple fără plată netul și blogurile. Nici patronii media nu se găsesc într-o situație roz – și aici e mai puțin vorba despre mogulii implicați în pokerul politic – fiind afectați de criză, de scăderea cifrelor în publicitate, de managementul neglijent, fără (pre)viziune, fără chef de a se instrui și de a pregăti jurnaliștii pentru platformele inovatoare ale noilor media. Peste 60 de ziare locale au fost închise de la începutul crizei în România, subliniază Raportul FreeEx pe 2010, iar concedierile pot fi evaluate la peste 8 000 în ultimii trei ani.

Deși tentați să se solidarizeze din reflex cu orice sindicat ieșit în stradă să protesteze, să ceară ceva, cei mai mulți jurnaliști din media privată, ignoră prevederile Contractului Colectiv de Muncă pe ramura Mass-Media încheiat încă din 2006 și valabil prin Act adițional până în 2013. Este straniu că o seamă de drepturi nu sunt valorificate de cei afectați decât în situații limită, ceea ce nu se aplică jurnaliștilor din mediile publice excesiv sindicalizate. Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind, care a inițiat semnarea contractului-cadru pentru mass-media, a promovat recent mai multe strigăte de protest sau de ajutor din partea unor redactori neplătiți cu lunile sau aduși în situația de ”sclavie”. În vară Inspecția Muncii Iași constata că societatea editoare a ziarului ”Cronica română” nu plătise salariile din noiembrie 2010. Colectivul de redacție de la Adevărul Galați a cerut sechestrul pe bunurile redacționale pentru a compensa neplata la timp