Vulcanii noroioşi, Slănic Prahova sau valea Topologului sunt câteva alternative la staţiunile din Valea Prahovei unde mai pot merge bucureştenii. Sursa: RĂZVAN PETRESCU
În fiecare duminică, miile de bucureşteni care iau cu asalt în weekend Valea Prahovei petrec ore întregi blocaţi în dreptul staţiunilor Azuga şi Buşteni. Cei care vor să evite aglomeraţia trebuie să ştie că există şi alte locuri frumoase situate la mai puţin de două ore de mers cu maşina.
Dacă vă place la munte, puteţi opta pentru o excursie la Valea Topologului, Sălătrucul ar fi chiar o alegere potrivită pentru înnoptare. Dacă aveţi un SUV sau un Logan, puteţi urca la volan muntele până sub Negoiu. Tot peisaj montan aveţi şi la o distanţă de 60 de kilometri de Ploieşti spre Cheia, staţiune situată pe râul Teleajen la poalele Munţilor Ciucaş.
Zona este ofertantă pentru turişti şi este situată la circa 125 de kilometri de Capitală.
Cei care vor să viziteze şi să se relaxeze au trei mănăstiri aproape: Cheia, Zamfira şi Suzana, iar pasionaţii de munte se pot aventura pe trasee.
Dacă decizi ca escapada să se întindă pe două zile, o cameră la un hotel sau o vilă de trei stele costă între 76 şi 110 lei. Puteţi parcurge un drum ceva mai lung, de 135 de kilometri, până în Valea Doftanei, zonă cunoscută iubitorilor muntelui.
Escapadă la salină
Ceva mai aproape de Capitală este staţiunea balneo-climaterică Slănic Prahova, la aproximativ 100 de kilometri. Printre atracţiile zonei se numără Muntele de Sare, unic în lume, Grota Miresei, Baia Baciului, Baia Verde şi Salina Unirea.
Părăsind Prahova şi Teleajenul, dar menţinând distanţa standard de circa două ore de mers cu maşina din Capitală, o altă alternativă la Valea Prahovei sunt vulcanii noroioşi din judeţul Buzău.
Se află la circa 150 de kilometri de Capitală şi aproximativ 30 de kilomet