Bursele europene s-au înscris pe un curs ascendent ieri, pentru prima oară în ultimele patru zile, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora responsabilii regiunii analizează măsuri pentru susţinerea sectorului bancar.
Titlurile "Dexia" SA, cea mai mare bancă din Belgia, au crescut cu 7,3%, la 1,08 euro. Franţa şi Belgia au anunţat că plănuiesc să separe activele toxice ale grupului bancar.
Acţiunile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, au urcat cu 6,4%, la 28,93 euro. Titlurile "Société Générale" SA, a doua bancă din Franţa, au crescut cu 5,9%, la 19,10 euro. Instituţia creditoare nu are nevoie de capital sau de finanţare pe termen lung, potrivit afirmaţiilor lui Daniel Truchi, şeful diviziei de private banking din cadrul "Société Générale".
Acţiunile "Credit Agricole" SA, a treia bancă franceză, au câştigat 8,6%, ajungând la 5,10 euro.
Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au consemnat un avans de 4,3%, la 77,4 eurocenţi, iar acţiunile "Intesa Sanpaolo" SpA, a doua bancă italiană, au urcat cu 4,3%, la 1,15 euro. Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare instituţie creditoare germană, au crescut cu 5,9%, la 26,09 euro. Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc, cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, s-au apreciat cu 4,7%, la 22,54 pence.
Acţiunile companiei miniere "Rio Tinto Group" au urcat cu 5,8%, la 2.869,50 pence, iar cele ale "BHP Billiton" Ltd. - cu 5,3%, la 1.755 pence.
Titlurile "European Aeronautic, Defence & Space" Co. (EADS), compania mamă a producătorului de avioane "Airbus", au urcat cu 5%, la 20,82 euro. Oficialii EADS au declarat că 2011 va fi "un an foarte bun pentru companie".
Acţiunile companiei aeriene "Deutsche Lufthansa" AG au crescut cu 3,2%, la 9,44 euro. Titlurile "Air France-KLM", cel mai mare operator european de transport aerian, au câştigat 3,9%, stabil