În perioada 3-7 septembrie a.c. are loc, la Strasbourg, cea de-a 4-a parte a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Pe agenda sesiunii plenare s-au aflat până în momentul de faţă subiecte de mare interes atât pentru comunitatea internaţională, cât şi pentru statele membre ale Consiliului Europei:
Selecţia prenatală în funcţie de sex;
Solicitarea de către Consiliul Naţional Palestinian a statutului de Partener pentru Democraţie pe lângă APCE;
Cooperarea între Consiliul Europei şi democraţiile emergente din lumea arabă;
Combaterea imaginilor cu copii abuzaţi printr-o abordare transversală şi coordonată la nivel internaţional;
Pornografia violentă şi extremă;
Impactul Tratatului de la Lisabona asupra Consiliului Europei.
De asemenea, s-au adresat Adunării Parlamentare personalităţi ale vieţii politice internaţionale, printre care Konstantin Grişcenko, Preşedintele Comitetului de Ministri al Consiliului Europei şi ministrul afacerilor externe al Ucrainei şi Salim Al-Zanoon, Preşedintele Consiliului Naţional Palestinian, care au răspuns
întrebărilor membrilor Adunării. Cel mai dezbătut subiect a fost acela al încarcerării Iuliei Timoşenko, fost prim-ministru al Ucrainei.
Doamna deputat Maria Stavrositu a luat cuvântul în plenul Adunării, exprimând un punct de vedere cu privire la un subiect de mare actualitate pe agenda internaţională: combaterii pornografiei infantile pe Internet.
Deputatul Maria Stavrositu a atras atenţia asupra pericolului pe care il reprezintă tolerarea in spatiul virtual a imaginilor cu copii abuzati, dar si accesul necenzurat la imagini pornografice violente, pericol care aduce atingere echilibrului emoţional al copiilor noştri.
De asemenea, doamna deputat a menţionat că un alt risc îl reprezintă promovarea constantă în media a unor astfel de imagini, c