Pe insula Failaka, ce aparţine statului Kuwait, se locuieşte de 5.000 de ani. Cultura mesopotamiană, cea elenistică, sasanizii, perioada islamică clasică au dominat, apoi şi-au ascuns urmele în pământul acestei insule din Goful Persic. Prima dată a făcut săpături în insulă o echipă de cercătători danezi, prin anii ’50. În urmă cu vreo 20 de ani, kuwaitienii au invitat echipe de arheologi din mai multe ţări pentru a scoate la suprafaţă urmele civilizaţiilor trecute şi pentru a lămuri câteva momente din istoria zonei, aflate la trecerea de la perioada preistorică la cea istorică. Echipele străine vin cu experienţe diferite şi acest lucru este în avantajul cunoaşterii. Populaţia insulei a fost evacuată, iar în momentul în care cercetările vor lua sfârşit, statul kuwaitian va organiza trasee turistice care vor cuprinde situri arheologice şi câteva muzee.
Deja au lucrat sau lucrează în insulă echipe de arheologi slovaci, georgieni, polonezi, danezi, iar de curând statul kuwaitian a invitat şi o echipă de arheologi români să li se alăture. "Este o bună ocazie pentru arheologia românească de a se face remarcată pe plan internaţional. Au mai fost arheologi români care au lucrat în afara ţării, dar aceasta va fi prima misiune arheologică românească în străinătate. Finanţarea, care înseamnă cheltuieli de transport, diurna, materiale, analize, va fi susţinută de Kuwait. Trebuie mai întâi să mergem să vedem situl, apoi vom semna contractul. O problemă este clima aridă. Cea mai bună perioadă pentru săpături este în lunile ianuarie-februarie", spune Radu Băjenaru, directorul echipei ce va merge în Kuwait.
Echipa românească va fi alcătuită din 15 persoane, arheologi, dar şi specialişti în alte domenii – paleobotanist, paleozoolog, pedolog mineralog, topometrist, restaurator de ceramică etc. Arheologii vor fi şi ei specialişti în diferit