Printre bisericile de lemn ale judeţului Hunedoara este o necunoscută. E drept, izolarea şi-a spus cuvîntul, căci biserica din Buneşti riscă să se prăbuşească uitată printre casele părăsite ale satului năpădit de lăstărişuri. Nici drumul pînă la ea nu prea mai seamănă a drum. Din Valea Mureşului, după ce pătrunzi pe firul apei Geoagiului şi treci de Balşa, faci stînga pe un pod spre Voia, apoi brusc coteşti la dreapta, spre Vălişoara. Asfaltul se termină, dar drumul, cît de cît acceptabil, mai continuă cîţiva kilometri, pînă la un loc de popas dintr-o poiană stricată rău de exploatările forestiere. De aici încolo maşina îţi e de prisos.
DE ACELASI AUTOR Naţionalism fără civilizaţie - Ţebea 2012 Oameni şi locuri. Prin Metaliferi Cîteva lucruri mici din marea Vienă Lipscanii Slatinei Primul lucru mai greu pe care trebuie să-l faci e să traversezi Pîrîul Porcului, dar acest gest simplu poate deveni o adevărată aventură dacă prin zonă a plouat timp mai îndelungat, căci nu există nici urmă de puntiţă, doar o salcie prăvălită peste apă, din care au început însă să se înalţe sumedenie de crenguţe tinere. Drumul pătrunde apoi, abrupt, pe îngusta Vale a Buneştilor, iar pînă în capătul satului mai sînt vreo trei kilometri. Primele case sînt jos, înghesuite lîngă pîrîu, dar laşi totul pe stînga şi urci cărăruia care urmăreşte parcă stîlpii de curent electric. Nu ştiu dacă pe vremea cînd era locuit satul era şi electrificat, dar cert este că, după ce de prin 2007 nu mai are nici un locuitor, beneficiază în schimb de contoare de electricitate noi-nouţe pe toate clădirile care stau să se prăbuşească.
Treci de încă vreo trei gospodării ruinate şi ajungi în locul în care cîndva era o livadă mare, într-unul din luminişurile de pe culmea dealului. Dacă nu eşti atent rişti să ratezi biserica, căci doar acoperişul de tablă, sub care se arcuiesc cîte trei ocniţe pe fiec
