Der Freitag, Berlin: Dacă vrem să salvăm proiectul european, atunci este momentul să ne ridicăm împotriva proiectelor cancelarului Merkel și ale președintelui Sarkozy care promovează o uniune nu tocmai democratică, axată pe competivitate fiscală și dumping social, scrie un jurnalist german.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi. Marile crize ale capitalismului, spunea recent marele sociolog şi istoric Jürgen Kocka, au iniţiat de multe ori reforme profunde ale capitalismului însuşi. Acest lucru ar putea constitui o speranţă, dar în acelaşi timp reprezintă şi un avertisment: dacă criza euro oferă vreo şansă de a genera orice fel de “efecte productive”, atunci această şansă trebuie folosită fără întârziere.

Crizele precedente au deschis calea spre schimbări structurale sau, cel puţin, le-a accelerat. Crizele au creat instituţionalizarea regulamentelor statului, bunăstarea lui, şi, nu în ultimul rând, paradigma teoriei economice keynesiană radicale, care a dominat timp îndelungat. Aceasta este în mod esenţial ceea ce s-a întâmplat. Oricum, eventualele “efecte productive” au ajuns din nou în mâinile marilor interese. Aceleaşi efecte productive sunt puse la zid într-o Germanie condusă de coaliţia social democraţilor cu ecologiştii, care a liberalizat tot ceea ce odată fusese controlat şi care a anulat regula deja implementată a reîmpărţirii bunăstării; aceasta ar fi o justificare pentru actualul şir de prăbuşiri şi eşecuri.

Oare putem învăţa ceva din criza datoriilor din Europa? La prima privire – se pare că nu. Din ceea ce este oferit publicului larg îngrijorat de situaţia actuală, nu există nicio legătură între managementul crizei şi “efectele productive”. În ciuda rezultatelor “burselor”, în efortul de a salva euro, guvernele se implică doar favorizându-i pe cei puternici. În loc să combată cauzele crizei econo