Tone de deşeuri sunt aruncate pe malul râului, apoi incendiate sau acoperite cu balast de edilii din comuna Vicovu de Sus
Râul Suceava a devenit de luni bune o adevărată groapă de gunoi, iar mai grav este că autorităţile care trebuie să ia măsuri pentru a stopa poluarea ridică din umeri. În plus, există voci care spun că totul este organizat de reprezentanţii Primăriei Vicovu de Sus. Gheorghe Schipor, primarul acestei localităţi, recunoaşte că a scăpat situaţia de sub control, dar şi faptul că mai are obiceiul să astupe gunoiul pentru a nu fi aşa vizibil şi pentru a scăpa de amenzile aplicate de Garda de Mediu Suceava.
Groapa de gunoi neautorizată se află chiar lângă piciorul unui pod care traversează râul Suceava şi leagă localităţile Laura şi Gura Putnei. Sute de tone de gunoi au fost aduse şi continuă să fie abandonate sub privirile cel puţin îngăduitoare ale autorităţilor din Vicovu de Sus, care ar trebui să gestioneze această zonă.
Amenzi fără efecte
Gheorghe Schipor, primarul din Vicovu de Sus, recunoaşte nonşalant că are sub nas o bombă ecologică.„Vin oamenii şi aruncă mizeria şi degeaba fac săptămânal curăţenie. E dezastru acolo, dar nu pot controla zona. Mai dăm foc din când în când la gunoaie, dar nu-i putem urmări pe oameni. Mai vin şi din Laura, şi din Gura Putnei şi aruncă mizeria. Am pus şi balast peste gunoaie, dar tot nu putem ţine curăţenia“, s-a plâns edilul din Vicovu de Sus.
Dezastrul ecologic de pe râul Suceava a fost observat şi de reprezentanţii Gărzii de Mediu. Cu ocazia unei acţiuni care a avut loc în luna mai a acestui an, primarul din Vicovu de Sus a fost amendat cu 10.000 de lei şi i s-a pus în vedere să strângă gunoiul şi să aducă terenul la starea iniţială. Nu s-a întâmplat nimic, iar la următorul control, pe 1 august 2011, situaţia era neschimbată. A urmat o nouă amendă, de această