Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amintiri din Alba pentru zile negre

Publicat in Dilema Veche, joi 6 octombrie 2011 ·

Înainte de a pleca spre Alba Iulia văzusem cîteva fotografii, auzisem poveşti cum că Cetatea ar arăta senzaţional după renovare. Dar pînă nu te convingi singur, te fereşti ca dracul de tămîie de exagerări. Cînd am ajuns, însă, la locul faptei, am trecut de Poarta I, am urcat panta şi tot ce-am mai putut să zic a fost un oau!. Ni s-au luminat feţele, ne-au sclipit ochii, şi toate spaimele legate de prima ediţie a festivalului au pălit ca prin farmec.

Ştiam că tot ce ne mai trebuia pentru un Festival Dilema veche reuşit, pe lîngă locaţia spectaculoasă, era ca între invitaţi să existe chimia necesară, căci ea e sarea şi piperul unui astfel de eveniment, şi să avem şansa unui public curios, care să vină să-i asculte şi să-i vadă. Le-am avut pe toate, asta ca să nu mai punem la socoteală cele mai frumoase zile de toamnă, cu lumina lor mieroasă.

DE ACELASI AUTOR Lumea s-a schimbat Mexicul meu cît o boabă de năut Un caz: Mircea Cărtărescu Nebunii ani '90 A fost un weekend lung. Cu somn puţin, cu rîs pe săturate, cu discuţii serioase, dar cu invitaţi destinşi şi simpatici, printre care Florin Iaru, Vintilă Mihăilescu, Robert Şerban, Radu Pavel Gheo, Dan C. Mihăilescu, cu aplauze, muzici, filme, cu reprezentaţii culinare live, cu descoperiri de oameni ai locului, partenerii noştri din administraţia locală. În ceea ce-i priveşte pe aceştia, nu pot să spun decît că m-am simţit precum Candide, personajul lui Voltaire. Ştiam de mult că nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Mai ales cînd vine vorba despre România. Dar după cele cîteva zile petrecute în Alba Iulia, pesimismul meu a primit o grea lovitură. Am văzut că funcţionarii statului pot să vorbească normal, că au reuşit să atragă fonduri europene şi să pună în valoare Cetatea, iar în urma lucrărilor de restaurare spaţiul medieval arată ca oriunde în lumea asta: civilizat, fără nici o stridenţă, cu

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 56 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°