Cum decurg filmările la pelicula lui Nae Caranfil, ce poveşti au românii cu cel mai mare IQ şi o poveste de dragoste modernă.
„Weekend Adevărul" apare mâine la chioşcurile de ziare. Pe scurt, din subiectele publicaţiei:
În paginile de Special aflaţi povestea românilor deştepţi, dar săraci, grupaţi în Mensa, asociaţia internaţională a oamenilor inteligenţi (cu un IQ peste 131). „Suntem oameni normali, nu suntem o sectă", declară unul dintre „mensanii" deseori confundaţi cu membrii MISA.
Nunta este întoarsă pe toate părţile într-un articol din secţiunea Viaţă&Stil. Cât contează ce vor mirii şi de câte ori petrecerea, masa şi dansul se desfăşoară aşa cum îşi doresc părinţii? Totul, într-un cadru specific românesc.
Populaţia activă de pe Facebook a depăşit-o pe cea reală a Europei. La noua secţiune Tehnologie aflaţi poveşti despre viaţa pe Facebook, plusurile şi minusurile acesteia şi mai ales care e distanţa de la
hobby la adicţie.
În paginile de Cultură, sunteţi invitaţii lui Nae Caranfil în culisele Marelui Jaf Comunist. Regizorul filmează pentru cel mai recent proiect al său, „Closer to the Moon", povestea jafului de la Banca Naţională din 1959.
Şi o ultimă recomandare, rubrica Dragoste modernă: Silvana Doboş scrie despre cum a învăţat să iubească bomboana atomică.