- un jurnal de festival -
De-abia dacă au trecut două săptămîni de cînd scriam, tot într-un dosar al Dilemei vechi, despre lunga mea poveste de amor cu festivalurile, despre agitaţia veselă pe care ţi-o provoacă evenimente de tipul ăsta şi despre optimismul care se lipeşte de tine după ce vezi că sălile şi stadioanele sînt din ce în ce mai pline. Ei bine, vineri, 30 septembrie, am trecut de partea cealaltă şi am devenit, din participant, organizator de festival, ceea ce a triplat şi bucuria, şi agitaţia. Veţi citi în continuare nişte cît se poate de personale note de jurnal ale celor trei zile de festival Dilema veche, cu precizarea că numele proprii din text sînt numele colegilor mei de redacţie, cei care au putut veni la Alba Iulia şi care semnează în acest dosar.
DE ACELASI AUTOR Prizonierii conştiinţei noastre Terry GILLIAM: «Don Quijote are o obsesie pentru mine!» - interviu Avem un fel de „deltă“. Cum procedăm? Cinci povestitori de mare clasă Vineri, 30 septembrie. Am ajuns la Alba Iulia pe la prînz, după un drum cu maşina şi cu mult Tom Waits, Jacques Brel, Metallica, Frank Sinatra, rockuri şi franţuzisme (Andrei are un CD făcut special cît să-l ţină pînă la Viena). În Alba, o vară indiană incredibilă, cu cer însorit şi multă linişte. Ni se spusese cît de frumoasă e Cetatea, cît de profesionişti şi de amabili sînt partenerii noştri din Alba, cît de bine se potriveşte ideea unui Festival Dilema veche cu ideea unei comunităţi care îşi recuperează centrul simbolic – Cetatea – şi vrea să-l pună în valoare. Oricît de convingători ar fi fost colegii noştri care fuseseră deja la Alba ca să pregătească terenul, tot nu ne-a venit să credem că lucrurile stăteau exact aşa: reconstituirea Cetăţii e un proiect făcut la mare artă, căruia nu-i poţi găsi absolut nici un cusur, iar responsabilii de isprava asta par coborîţi din manualele funcţionarului ideal,
