În 2008, Ozer Construction a împrumutat 1,375 mil. euro firmei Forest Park pentru achiziţionarea de imobile şi participarea la investiţii
Grupul turc Ozer Construction a cerut recent insolvenţa uneia dintre firmele sale din România, SC Forest Park SRL, magistraţii Secţiei a VII-a Comerciale a Tribunalului Bucureşti acordând un nou termen de judecată la data de 1 februarie 2012. Procesul a fost înregistrat la data de 19 septembrie a.c., sub numărul 61621/3/2011, primul termen având loc ieri.
La începutul anului 2008, Ozer Construction anunţa că va acorda un împrumut în valoare de 1,375 milioane de euro firmei Forest Park pentru achiziţionarea de imobile şi participarea la investiţii.
Grupul Ozer este prezent în România din 1997, prin intermediul firmei de construcţii Ozer Construction România, şi a participat la execuţia mai multor proiecte imobiliare, printre care se numără Bucureşti Mall, Europa House şi America House, imobilele de birouri Caro Castel şi Multigalaxy, în Bucureşti, precum şi Fabrica de bere Efes din Ploieşti.
Grupul Ozer a fost înfiinţat în 1963 şi a dezvoltat mai multe proiecte imobiliare în Turcia. Reprezentanţii Ozer sunt de părere că la nivel de grup cifra de afaceri va atinge la nivelul anului 2007 circa 120 milioane euro.
SC Forest Park a avut anul trecut venituri totale de 218.247 lei şi cheltuieli totale de 281.167 lei, ceea ce a dus la o pierdere de 64.570 lei.
Nici în 2009, Forest Park n-a făcut afaceri, cheltuielile totale de 236.236 lei ducând la o pierdere de 237.667.
De fapt, din 2006 până în prezent, firma, are drept obiect de activitate cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii, nu a avut niciun angajat şi nicio cifră de afaceri.
În 2008, Ozer Construction a împrumutat 1,375 mil. euro firmei Forest Park pentru achiziţionarea de imobile şi participarea la investiţii
@N_