Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani europeni pentru viitorii şomeri de la Nokia

Publicat in Adevarul, joi 6 octombrie 2011 ·

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat că aşteaptă de la Nokia să se „comporte european" cu angajaţii care vor fi disponibilizaţi. După şedinţa Consiliului Consultativ al AJOFM Cluj şi întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor şi ai companiei Nokia, ministrul a declarat că nu există probleme în ce priveşte clarificarea situaţiei celor disponibilizaţi.

Sulfina Barbu a participat la şedinţa Consiliului Consultativ al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj pentru a discuta cu partenerii sociali problema accesării Fondului European de Ajustare la Globalizare, care prevede sprijinirea angajaţilor disponibilizaţi de a se întoarce pe piaţa muncii. „Guvernul vrea să primească acceptul şi în parteneriat pe cei interesaţi în accesarea Fondului European de Ajustare la Globalizare în ceea ce priveşte întoarcerea pe piaţa muncii a angajaţilor disponibilizaţi de la Nokia şi de la companiile din aval de la catering, pază şi transport. Regulamentul fondului e clar, compania este obligată să îşi îndeplinească toate obligaţiile pe care le are faţă de angajaţii disponibilizaţi", a declarat Barbu.

Mesajul ministrului către Nokia este acela de a avea discuţii serioase cu partenerii sociali şi de a-şi respecta obligaţiile. „Sunt convinsă că se vor comporta european cu angajaţii de la Jucu care vor fi disponibilizaţi. Nokia este o companie care este în Europa şi sunt convinsă că ştie că trebuie să ajungă la o înţelegere. Nu îşi permite o companie de talia Nokia să se comporte altfel decât aşa cum trebuie să se comporte în UE", a completat Sulfina Barbu.

Sulfina Barbu a afirmat că autorităţile române speră să acceseze din Fondul European de Ajustare la Globalizare între 10-15 milioane de euro, bani care vor fi folosiţi pentru măsuri active, adică de recalificare profesională, de antreprenoriat sau de înfiinţare a unor IMM-uri. La scurt timp după

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 2 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°