Viorel Tanase 2 Ieri, la Casa Sindicatelor au avut loc alegeri pentru conducerea Sindicatului Sanitas, filiala Iasi. Viorel Tanase a fost reales pentru inca patru ani ca presedinte al sindicatului. Acesta se afla la al treilea mandat. Din cele 65 de voturi validate, 63 au fost "pentru" si doua "impotriva". In functia de prim-vicepresedinte a fost numit Iulian Cozianu, liderul filialei de la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu. Acesta a avut 64 de voturi "pentru" si unul "impotriva".
Reprezentantii membrilor de sindicat din sistemul sanitar iesean si-au ales ieri si vicepresedintii. Sergiu Apostol, liderul de la Spitalul de Psihiatrie Socola, Mihaela Tincu, reprezentanta membrilor de la asistenta sociala, Catalin Catur, de la sectia exterioara Copou, Codrina Dimitriu, liderul de la Spitalul de Copii Sf. Maria, si Grigore Enache, de la Spitalul de Pneumoftiziologie, vor fi pentru patru ani vicepresedintii Sindicatului Sanitas. "Trei dintre vicepresedintii alesi nu au mai ocupat niciodata functia aceasta. Astfel, sindicatul va avea in conducere si oameni tineri", a declarat Viorel Tanase, presedintele Sanitas Iasi.
In functia de presedinte al Comisiei de cenzori a fost aleasa Mariana Stan, asistent medical-sef la Clinica III chirurgie de la Spitalul Sf. Spiridon. Pentru cele cinci posturi de vicepresedinti s-au inscris opt candicati, ceilalti neavand contracandidat.
Viorel Tanase 2 Ieri, la Casa Sindicatelor au avut loc alegeri pentru conducerea Sindicatului Sanitas, filiala Iasi. Viorel Tanase a fost reales pentru inca patru ani ca presedinte al sindicatului. Acesta se afla la al treilea mandat. Din cele 65 de voturi validate, 63 au fost "pentru" si doua "impotriva". In functia de prim-vicepresedinte a fost numit Iulian Cozianu, liderul filialei de la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu. Acesta a avut 64 de voturi "pentru" si unul "im